Aflată în cantonament la Complexul Olimpic de la Izvorani, Săgeata Năvodari caută în continuare soluţii pentru a-şi întări lotul în vederea celei de-a doua părţi a campionatului Ligii 1 la fotbal. Astfel, sub comanda lui Cătălin Anghel au ajuns, luni seară, doi jucători, care vor fi testaţi de tehnicianul grupării de pe litoral în zilele următoare. „Este vorba de un portar în vârstă de 24 de ani, Claudiu Buican, care a evoluat în ligile inferioare din Italia, şi de un atacant sârb, Mladen Petrovic, de 25 de ani, ultima oară la FK Radnicki Nis, în prima ligă din Serbia”, a dezvăluit managerul general al năvodărenilor, Aurelian Băbuţan. În cantonamentul de la Izvorani erau aşteptaţi să ajungă aseară alţi trei jucători din Serbia, iar azi ar trebui să sosească şi doi spanioli. „Dintre cei cinci, doar unul, un mijlocaş stânga, nu va da probe, ci vine să semneze contractul, după ce va efectua vizita medicală”, a explicat Băbuţan, adăugând că mijlocaşul senegalez Ousmane N’Doye nu s-a prezentat nici ieri la echipă, deşi ar fi trebui să ajungă la Izvorani încă de luni: „Nu ştim nimic de N’Doye, nu am reuşit să luăm legătura cu el, dar îl aşteptăm în cantonament”. Oficialul grupării de pe litoral s-a declarat mulţumit de condiţiile de pregătire şi de refacere găsite la Izvorani. „Dimineaţa am făcut un antrenament în sala de forţă, iar seara ne pregătim la lumina reflectoarele, pe terenul de aici, de la Izvorani. Condiţiile sunt foarte bune, iar vremea ţine cu noi, pentru că a fost cald în ultimele zile”, a spus Băbuţan.