Vacanţele pe litoral, vândute

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Înscrierile timpurii, un succes

Vacanţele pe litoral, vândute

Justiție 28 Ianuarie 2013 / 00:00 528 accesări

Dacă în urmă cu trei-patru ani, turiştii români priveau cu neîncredere programul de înscrieri timpurii derulat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), acum, tot mai mulţi preferă să-şi cumpere vacanţele înaintea începerii sezonului, profitând de reducerile de preţ. Potrivit preşedintelui ANAT, Corina Martin, pentru sezonul estival 2013 au fost vândute, deja, aproape o treime din pachetele de vacanţă oferite de agenţiile de turism pentru litoralul românesc. „Prin programul de înscrieri timpurii, pentru sezonul estival 2013 au fost vândute 30% din vacanţele oferite. Acest lucru demonstrează că turiştii români au început să capete încredere în acest program şi să înţeleagă avantajul pe care îl aduce”, a declarat preşedintele ANAT. Anul trecut, numărul turiştilor veniţi pe litoral a fost cu 20% mai mare decât în anul precedent. La acest lucru au contribuit, în primul rând, evenimentele organizate în staţiunile de pe raza judeţului şi în municipiul Constanţa. Printre cele mai „gustate” de public s-au numărat show-ul Fashion TV, organizat de Primăria Constanţa, precum şi Festivalul Antic Tomis, organizat de Asociaţia Litoral - Delta Dunării, în parteneriat cu autorităţile locale. De asemenea, alte evenimente care au atras un număr însemnat de turişti pe litoral au fost şi caravanele carelor alegorice, organizate săptămânal. Punctul de atracţie l-a reprezentat, de fiecare dată, primarul Constanţei, Radu Mazăre, care a încântat publicul prin originalitatea costumelor purtate.



12