Vaccinarea antigripală continuă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vaccinarea antigripală continuă

Social 06 Noiembrie 2006 / 00:00 691 accesări

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice au hotărît ca cea de-a treia etapă a campaniei de vaccinare gratuită a populaţiei să se facă în proces continuu, pînă la epuizarea dozelor. Toate dozele de vaccin vor fi distribuite direcţiilor judeţene de sănătate publică pe măsură ce sînt furnizate de către producător. Ministerul Sănătăţii a cumpărat, din străinătate, 1.850.000 de doze de vaccinuri, dar pînă în prezent au ajuns în ţară doar 600.000, furnizate României în două tranşe. Cele peste un milion de doze, ce urmează să intre în ţară, vor fi distribuite pînă la finalizarea programului de vaccinare. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, susţine că anul acesta vor fi vaccinate gratuit de trei ori mai multe persoane decît în anul 2001. Numai în prima săptămînă a derulării campaniei au fost vaccinate peste 100.000 de persoane din grupele de risc.

La nivelul judeţului Constanţa, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a solicita ministerului 70.000 doze de vaccin, iar pînă în prezent s-au primit aprox. 21.000 doze. Potrivit directorului general adjunct al DSP Constanţa, dr. Tanţa Culeţu, diferenţa pînă la cifra solicitată va sosi în cursul lunii noiembrie.



12