Un cercetător american care încearcă să obţină un vaccin împotriva gripei a declarat că speră ca acesta să fie gata în două sau trei săptămîni pentru teste pe şoarecii de laborator. Suresh Mittal, profesor la Universitatea Purdue, Indiana, a adăugat că vaccinul va fi gata de fabricare în cîteva luni. „Ne-am dori să avem un vaccin în două stau trei săptămîni pentru a începe testele pe şoareci”, a declarat Suresh Mittal. Mittal şi colaboratorii săi de la Centrul american pentru Controlul şi prevenirea Bolilor (CDC) vor aplica o metodă care a fost elaborată pentru gripa aviară H5N1, pentru a accelera cercetările cu privire la gripa porcină A/H1N1. Cercetătorii vor folosi un virus clasic de răceală care să conţină gena virusului H1N1 şi vor stimula celulele pentru a crea în acelaşi timp anticorpi şi o protecţie la nivelul celulelor cu scopul de a apăra organismul de mutaţiile suferite de virusul gripei. „Acest adenovirus este incapabil să se multiplice şi nu pare să provoace boli în rîndul oamenilor. Este un virus perfect pentru a lucra pentru obţinerea unui vaccin împotriva gripei”, a explicat Mittal. Vaccinul pus la punct de profesor pentru gripa aviară a fost eficient asupra a trei tulpini diferite izolate pe o perioadă de şapte ani.