Vadim a cîştigat procesul împotriva lui Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În cazul retragerii ordinului “Steaua României”

Vadim a cîştigat procesul împotriva lui Băsescu

Politică 18 Aprilie 2009 / 00:00 931 accesări

Preşedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a declarat, vineri, că i-a fost contestată candidatura pentru Parlamentul European (PE) de către Ion Ioan Ferdinand Lăncrănjan, o persoană pe care liderul PRM o consideră “nebună” şi “paranoică”. În documentul depus la Tribunalul Bucureşti, Lăncrănjan a arătat că Vadim îşi jigneşte adversarii politici şi “comite porcării inimaginabile, de care nu răspunde niciodată”. Lăncrănjan crede că asupra organelor de justiţie se exercită o presiune prin faptul că Vadim l-a pus pe locul doi al listei PRM pentru PE pe George Becali. Contestatarul a menţionat şi faptul că se află în proces cu Vadim Tudor, într-un dosar penal aflat pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care are ca termen de judecată 6 iulie, parte vătămată fiind Lăncrănjan, iar inculpat, liderul PRM. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins ca neîntemeiată contestaţia depusă de Lăncrăjan împotriva candidaturii lui Vadim pentru europarlamentare. Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs, care va fi judecat de Curtea de Apel Bucureşti. Vadim s-a arătat bucuros că s-a adeverit ceea ce el a spus cînd îşi exprima speranţa că justiţia o să-şi facă datoria. “Ieri (joi-n.r.), la Curtea de Apel Bucureşti, am cîştigat procesul împotriva lui Traian Băsescu, care încerca să-mi retragă decoraţia Steaua României”. Vadim a adăugat că decoraţia a primit-o în decembrie 2004, de la preşedintele României în acea perioadă, Ion Iliescu. După ce Vadim l-a huiduit pe Băsescu la o şedinţa Parlamentului de condamnare a comunismului, un grup de intelectuali a cerut retragerea decoraţiei acordate liderului PRM. Vadim susţinea că avocaţii săi au studiat tot setul de documente pornind de la “denunţul calomnios” făcut de Gabriel Liiceanu, Andrei Oişteanu, Radu Filipescu, Mircea Dinescu, Doinea Cornea şi Stelian Tănase, pînă la faptul că i se impută comportamentul de la şedinţa Parlamentului din 18 decembrie 2006, în care Băsescu a condamnat regimul comunist. După deschiderea procesului, în 29 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea decretului prin care Preşedinţia a decis retragerea Ordinului Naţional “Steaua României în grad de Cavaler” liderului PRM. Suspendarea a fost menţinută şi de instanţa supremă, pînă la soluţionarea cererii de anulare a decretului. În cadrul procesului de anulare a decretului prezidenţial, avocaţii lui Vadim Tudor au susţinut neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Legea 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României şi a unor prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 11/1998 pentru reinstituirea Ordinului naţional “Steaua României”. Excepţiile au fost respinse de Curtea Constituţională în ianuarie 2009, iar procesul a fost reluat la Curtea de Apel Bucureşti, care i-a dat cîştig de cauză liderului PRM.



12