Vadim se pregăteşte de protest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PRM

Vadim se pregăteşte de protest

Politică 29 Mai 2010 / 00:00 496 accesări

Acţiunile separatiste ale ungurilor, dar şi situaţia în care se regăseşte România l-au determinat pe preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, să organizeze, săptămâna viitoare, un miting şi un marş de protest la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de oameni. Vadim a precizat că marşul de protest împotriva măsurilor de criză propuse de Guvern va avea ca punct de plecare Piaţa Victoriei, protestanţii oprindu-se în faţa Palatului Cotroceni. „Vom face şi noi un miting şi un marş de protest împotriva acestui genocid, fiindcă bărbăţia din Ţara Românească nu a murit. Ne vom duce la Palatul Victoria şi la Palatul Cotroceni fiindcă până nu vor intra oamenii peste ei, nu vor pleca. Cine a mai văzut câine care să plece de bună voie din măcelărie?”, a declarat liderul PRM. Acesta a precizat că nu a fost stabilită clar ziua în care vor fi organizate mitingul şi marşul de protest. (T.I.)

Taguri articol


12