Vadim susţine că Boc e ”piticul porno” al politicii româneşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vadim susţine că Boc e ”piticul porno” al politicii româneşti

Politică 06 Iulie 2009 / 00:00 1029 accesări

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a întîlnit, sîmbătă, la Saturn, cu peste 100 de membri ai partidului, ocazie cu care s-a hotărît ca Mircea Stoian să rămînă în continure preşedintele interimar al organizaţiei judeţene pînă la organizarea alegerilor în data de 30 august. După şedinţa de partid, Vadim Tudor a susţinut o conferinţă de presă în care a precizat că problemele din partid care au fost, în trecut, la Constanţa, au dispărut, iar în prezent toate lucrurile decurg normal. Totuşi, preşedintele PRM a ţinut să precizeze că sigurul om pe care nu îl mai primeşte în partid este Radu Comănici. Fostul preşedinte al filialei judeţene Constanţa a PRM, Radu Comănici, nu a putut fi contactat pentru a răspunde afirmaţiilor lui Vadim. După atacurile împotriva fostului său subaltern din partid, Vadim a îndreptat tunurile împotriva adversarului său „favorit”, Traian Băsescu. „Este grav bolnav (nr - Traian Băsescu), iar cînd omul nu este sănătos, atunci trebuie să aibă tăria să renunţe la un pahar de alcool şi să bea un pahar de lapte”, a spus Vadim, care a prezis că Băsescu nu va candida la un nou mandat de preşedinte. „Lui Băsescu nu i se va da voie să candideze”, a spus Corneliu Vadim Tudor, care şi-a îndreptat apoi tirul criticilor către Guvernul Boc, despre care a spus că „zilnic se împrumută de la bănci cu un miliard de lei”. Nici ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, nu a scăpat de acuzele lui Vadim, care a afirmat că Ridzi a fost forţată să-şi dea demisia iniţial, dar salvarea i-a venit de la Elena Băsescu. „A fost forţată (n.r. - Monica Iacob Ridzi) să-şi dea demisia, după care EBA s-a dus la Băsescu şi a ţipat la el, acesta la rîndu-i a urlat la „piticul porno”, Emil Boc, iar în acest fel Ridzi a scăpat de demisie. Aşa se face politică în România”, a declarat preşedintele PRM.

În altă ordine de idei, preşedintele PRM, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, a declarat, sîmbătă, la Constanţa, că doreşte să facă parte din Comisia de Cultură şi Educaţie a Parlamentului European pentru a obţine cît mai multe fonduri pentru mănăstirile româneşti, în special pentru bazilicile paleo-creştine din Dobrogea. „Am cerut o listă completă cu monumentele care au nevoie de fonduri, pentru că bani sînt”, a spus Vadim Tudor, care a mai anunţat că îşi va da doctoratul în teologie la Constanţa. „Am ales Constanţa pentru că este emblema creştinătăţii mondiale”, a afirmat preşedintele PRM.



12