Preşedintele PNG, europarlamentarul Gigi Becali, a anunţat, ieri, că formaţiunea sa şi cea condusă de “fratele mai mare” Corneliu Vadim Tudor, adică PRM, vor merge împreună la alegerile locale din iunie 2012 şi la alegerile parlamentare. \"Am făcut un consiliu naţional pentru a hotărî ce ...
După ce s-a învârtit puţin în jurul cozii, fostul lider al PRM Constanţa Mircea Stoian a anunţat, ieri, că a trecut în barca PP-DD. Şi asta în condiţiile în care, cu numai două zile înainte, tot el spunea că va rămâne în PRM, dar ca simplu membru. Stoian a anunţat că s-a alăturat popularilor ...
DECIZIE NEAŞTEPTATĂ Zvonurile privind revenirea lui Radu Comănici în fruntea filialei PRM Constanţa s-au dovedit a fi adevărate. În cadrul unei conferinţe de presă organizată, ieri, de fosta conducere a filialei de la Constanţa, Comănici a anunţat că din 7 februarie este preşedinte interimar al ...
PRM a fost resuscitat pe masa de operaţie şi acum se pregăteşte de alegeri. Şi nu oricum! În fruntea filialei de la Constanţa se pare că a ajuns din nou cunoscutul Radu Comănici, fostul preşedinte al formaţiunii constănţene, dat afară din partid în urmă cu trei ani pentru că intrase în conflict cu ...
Dosarul în care Corneliu Vadim Tudor este judecat pentru ultraj şi nerespectarea unor sentinţe va fi judecat în continuare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Completul de cinci judecători a admis, ieri, recursul Parchetului în cazul deciziei de restituire a cauzei la procurori. În 24 octombrie ...
O filmare ce îl avea drept protagonist pe fostul premier Emil Boc în pielea goală şi făcută publică de un post de televiziune a stârnit revolta multor politicieni. Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, este de părere că fostul premier este vânat pentru a fi îndepărtat din fruntea PDL: \"Sunt convins ...
REVENIRE Un sondaj de opinie realizat de IMAS la nivel naţional a scos la iveală faptul că, în cazul în care ar fi organizate acum alegeri, social democraţii şi liberalii ar câştiga alegerile în toate zonele ţării, dar scorul Opoziţiei variază de la o regiune la alta. Potrivit sondajului, USL ar obţine ...
Dintre europarlamentarii români care au ajuns în Parlamentul European, Gigi Becali a chiulit cel mai mult, el fiind prezent la mai puţin de un sfert din numărul total de şedinţe. El se poate “lăuda”, totuşi, cu 39 de intervenţii în plenul PE. În topul chiulangiilor, el este urmat de Corneliu ...
USL CONDUCE ÎN SONDAJE Uniunea Social-Liberală ar fi votată de 59% dintre românii care s-ar prezenta la urne dacă alegerile ar fi duminică, arată un sondaj recent, realizat de Avangarde, în timp ce partidul de la guvernare, PDL, are doar 18% din intenţiile de vot. Conform sondajului, partidul lui Dan ...
Europarlamentarul Sebastian Bodu a declarat, ieri, că membrii Comisiei Juridice din Parlamentul European au amânat, luni seara, în lipsa deputatului european Corneliu Vadim Tudor, solicitarea acestuia de apărare a imunităţii în cazul procesului ce ţine de evacuarea silită din sediul PRM: „Pentru că a ...
Co-preşedintele USL Crin Antonescu este liderul politic cu cele mai mari şanse să devină preşedinte în 2014, potrivit unui sondaj realizat recent de Agenţia de Rating Politic. 33,7% dintre cei care s-au arătat interesaţi de alegeri au spus că îl vor vota pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte ...
Potrivit unei cercetării efectuate de IMAS pentru ziarul Adevărul, alianţa Uniunea Social Liberală, din care fac parte PSD şi PNL, este cotată, în octombrie, la 52%. PDL este cotat cu 17,6% din opţiunile celor care s-ar prezenta la vot, iar pe locul trei se situează Partidul Poporului Dan Diaconescu, cotat cu ...
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, nu se dezice de vechile obiceiuri. În stilul caracteristic, a susţinut, într-un comunicat de presă, că persoanele care l-au huiduit vineri, la intrarea în sediul Realitatea TV, nu sunt membri PRM, ci persoane tocmite de foşti peremişti. \"Analizînd, cadru cu cadru ...
Europarlamentarul Gigi Becali a declarat, ieri, că, dacă i se va propune să se alăture Mişcării Populare, va fi primul care va accepta să colaborarea cu PDL. Totodată, Becali i-a propus şi lui Corneliu Vadim Tudor să i se alăture. “Vreau să spun ceva în premieră. Era meciul Steaua-Rapid, a venit ...
CINE NE REPREZINTĂ ÎN PE?! Ţara noastră a ajuns de râsul ... curcilor, dar asta nu mai e de mult o noutate. După alegerile europarlamentare din 2009, am trimis în Parlamentul European (PE) şi unele „nume grele” din aşa-zisa „clasă” politică românească. Două nume sonore: ...
Cântăreaţa Angela Buciu a fost exclusă din PRM, reproşându-i-se că a făcut campanie pentru candidatul PER la alegerile parţiale din Maramureş, din 21 august. Vicepreşedintele PRM Marius Marinescu a explicat motivul pentru care Angela Buciu nu mai poate rămâne în partid. „În loc să facă campanie ...