Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a anunţat, vineri, că va sesiza Avocatul Poporului cu privire la modul în care a trecut, în Parlament, Legea 298/2008 de interceptare şi stocare a convorbirilor telefonice şi a mesajelor pe Internet: “PRM va sesiza Avocatul Poporului cu privire la ilegalităţile grave prin care a trecut prin Parlament, ca gîsca prin apă, legea care oficializează existenţa unui Gestapo personal al lui Băsescu”. În opinia lui, această lege promovează “poliţia politică” şi a trecut prin Parlament cam “în stilul “Alba-Neagra”“, adică “prin iuţeală de mînă şi nebăgare de seamă”. Vadim a apreciat că “dreptul la viaţă privată, la intimitate, este sfînt şi nu are nimeni dreptul să-l violeze”. Potrivit Directivei 24/2006 a Comisiei Europene (CE), privind păstrarea datelor generate sau prelucrate şi modificarea Directivei 58 din 2002, autorităţile publice pot recurge la prelucrarea datelor personale ale cetăţenilor numai legal şi doar dacă este necesar, în interesul siguranţei naţionale. CE subliniază că Directiva 24/2006 şi Directiva 58/2002 urmăresc să asigure respectarea deplină a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, respectarea vieţii private şi a comunicaţiilor, precum şi protecţia datelor cu caracter personal ale acestora. În România, Legea 298/2008 reprezintă transpunerea directivei în legislaţia naţională, aceasta fiind, însă, criticată de la adoptarea sa, atît de către opinia publică, cît şi de instituţiile statului.