Vajou s-a întors la FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vajou s-a întors la FC Farul

Sport 05 Februarie 2011 / 00:00 1000 accesări

După o perioadă de incertitudine, FC Farul Constanţa şi-a recuperat unul dintre cei mai buni jucători din turul campionatului, fundaşul central Nicolas Vajou. Francezul în vârstă de 24 de ani a ajuns ieri în cantonamentul de la Predeal, după un scurt periplu la Dinamo II Bucureşti şi Poli ACSMU Iaşi şi are şanse mari să joace în partea secundă a campionatului pentru gruparea de pe litoral. „Mai am un an şi jumătate de contract cu Farul şi a trebuit să mă prezint la antrenamente, chiar dacă nu am primit salariul pe noiembrie şi decembrie. Dacă mi se vor achita restanţele, iar clubul nu va fi de acord cu plecarea mea la Iaşi, va trebui să continui la Constanţa. Deşi am absentat la prima parte a pregătirii şi m-am antrenat doar câteva zile cu Dinamo II şi cu Iaşi, sunt pus la punct la capitolul fizic”, a explicat Vajou. „Revenirea lui Vajou ne ajută, pentru că nu aveam prea multe soluţii în centrul apărării”, a spus antrenorul Gică Butoiu. Tehnicianul a schimbat programul de pregătire, antrenamentul de dimineaţă având loc pe stadionul din Predeal, în timp ce alergările pe pantele montane se desfăşoară după-amiaza. „Am profitat de faptul că Petrolul şi-a încheiat cantonamentul şi am prins liber stadionul dimineaţa. Chiar dacă terenul este acoperit de zăpadă, am lucrat şi la capitolul tehnico-tactic, pentru că vreau să schimb sistemul de joc. Îmi doresc ca în retur să mizăm pe 4-4-2 şi să jucăm mai ofensiv, dar am destul de puţine soluţii în ofensivă. Sper ca în zilele următoare să mai vină câţiva jucători pentru a completa lotul”, a spus Butoiu.

Taguri articol


12