Ieri, moartea unui adolescent de 15 ani, grav rănit de poliţie la Istanbul, în cadrul frondei antiguvernamentale din iunie, a generat demonstraţii în toată Turcia şi incidente cu Poliţia. Decesul lui Berkin Elvan, înălţat la rangul de simbol al reprimării poliţieneşti ordonate de premierul Recep Tayyip Erdogan, a fost anunţat de familia sa, într-un scurt mesaj postat pe Twitter. Moartea sa ridică la şapte numărul manifestanţilor ucişi în timpul manifestaţiilor care au zguduit regimul islamo-conservator. Un poliţist a murit, de asemenea, în timpul acestor evenimente fără precedent, în care au fost rănite peste 8.000 de persoane. Imediat ce a fost anunţată informaţia, sute de persoane s-au reunit spontan în faţa spitalului din Istanbul unde adolescentul era în comă de 269 de zile. În faţa presei, mama lui Berkin Elvan l-a acuzat pe Erdogan: ”Nu Dumnezeu, ci premierul Erdogan mi-a luat fiul”.
Incidente de scurtă durată, dar violente au izbucnit în momentul în care zeci de manifestanţi au aruncat cu pietre într-un autocar cu poliţişti. Foţele de ordine au folosit grenade lacrimogene pentru a dispersa mulţimea. Ulterior, zeci de reuniuni spontane, majoritatea în tăcere, au avut loc în numeroase oraşe din ţară - Ankara, Istanbul, Izmir, Antalia sau Eskisehir -, formate de cele mai multe ori din liceeni şi studenţi. În capitala Ankara, sute de persoane s-au reunit într-un parc din centrul oraşului, iar studenţii de la Universitatea Tehnică a Orientului Mijlociu (ÖDTU), unul dintre bastioanele opoziţiei, au blocat una dintre străzile din centrul oraşului. Poliţiştii antirevoltă au intervenit cu tunuri de apă, pentru a dispersa mulţimea. Numeroase apeluri la manifestaţii au fost lansate pe reţelele sociale. Şeful statului, Abdullah Gül, şi-a exprimat consternarea după moartea tânărului şi a prezentat condoleanţe familiei. El a cerut, de asemenea, ca fiecare să facă tot ce poate pentru a evita ca acest lucru să se întâmple din nou.
Familia lui Berkin Elvan susţine că l-a văzut ultima dată pe tânăr la 16 iunie, în timp ce ieşea din apartamentul lor din cartierul Okmeydani, la Istanbul, pentru a cumpăra pâine. Potrivit martorilor oculari, tânărul a fost lovit de o grenadă lacrimogenă în cap, lansată de un poliţist care intervenea în sector, în plin val de contestaţii împotriva premierului şi Guvernului. Această mişcare, inedită de la preluarea puterii de către majoritatea islamo-conservatoare ce conduce ţara din 2002, a început prin mobilizarea unui grup restrâns de militanţi ecologişti, ostili distrugerii anunţate a parcului Gezi. Evacuarea lor în forţă a generat un val de proteste fără precedent. Reprimarea acestor manifestaţii a afectat puternic imaginea lui Erdogan, mai ales în capitalele străine.