Val de scumpiri de la 1 ianuarie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Val de scumpiri de la 1 ianuarie

Românii vor marca intrarea în Uniunea Europeană cu buzunarele golite de majorarea preţurilor la energie electrică, gazele naturale şi carburanţi, dar şi la alcool şi tutun
Eveniment 28 Decembrie 2006 / 00:00 1459 accesări

Noul an va aduce integrarea istorică a României, însă pentru cei mai mulţi români care visează de pe acum la un trai mai bun, începînd cu 2007, veştile nu sînt tocmai bune. Românii vor fi nevoiţi să suporte un nou val de scumpiri chiar din prima zi a anului, cînd preţurile la energia electrică, gazele naturale şi carburanţi vor fi majorate. Deşi ultimele majorări la utilităţi au avut loc în urmă cu doar o jumătate de an, dînd peste cap bugetele populaţiei şi adîncind starea de sărăcie a celor mai mulţi, de la 1 ianuarie, pe capul consumatorilor de energie pică obligaţia de a plăti preţuri mai mari cu pînă la 30%. Astfel, în cazul electricităţii utilizate în scop comercial, acciza va fi majorată de la 0,19 la 0,26 euro/MWh, în vreme ce taxa pentru energia destinată sectorului noncomercial, inclusiv populaţiei, va urca de la 0,39 la 0,52 euro/MWh. Potrivit modificărilor aduse Codului Fiscal, care stabilesc majorarea trimestrială a accizelor, preţurile la benzina cu plumb vor fi majorate de la 513 la 547 euro/tonă. Acciza pentru păcură va urca de la 9,5 la 13 euro/tonă, în timp ce la benzina fără plumb şi motorină, preţul va rămîne în 2007 la nivelul actual, de 327,29 euro/tonă, şi, respectiv, 259,91 euro/tonă. Totodată, noul an va aduce creşteri substanţiale şi la gazele naturale, dar şi la cărbune şi cocs. Pentru gazele naturale utilizate drept combustibil pentru motor acciza va fi majorată de la 2 la 2,6 euro/gigajoule. Pentru primul semestru al anului 2007, structura accizei la ţigarete va rămîne la nivelul de 16,28 euro/1.000 ţigarete, la care se adaugă o taxă de 29% la preţul maxim de vînzare cu amănuntul. Dacă la produsele din tutun acciza plătită se calculează avînd în vedere un nivel minim stabilit în funcţie de evoluţia taxelor aferente ţigaretelor, de la începutul anului viitor, nivelul accizei pentru alcool etilic va atinge 750 euro/hectolitru alcool pur, în vreme ce berea produsă de comercianţii independenţi se va menţine la 0,43 euro/hectolitru. Accizele pentru produsele din tutun şi băuturile alcoolice cumpărate din UE de persoane fizice din România vor fi încasate în ţara de achiziţie sau în cea de consum, în funcţie de cantităţile procurate. De altfel, în domeniul accizelor există o serie de calendare pentru creşterea anuală pînă la nivelul minim impus de directivele europene. Pînă în prezent, România a obţinut perioade de tranziţie pentru produsele supuse accizelor armonizate, precum benzina fără plumb, motorină, păcură, electricitatea şi ţigaretele, situaţie care atrage modificarea periodică a nivelului accizelor.



12