Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, Universitatea “Ovidius” Constanţa organizează vineri, o serie de manifestări culturale dedicate evenimentului. Astfel, la Campus, la ora 11.00, va avea loc vernisarea unei expoziţii cu lucrări plastice semnate de studenţi ai ...
Cartea poştală - ultimul mesager căruia gîndul, forţat să se condenseze, să se autoconţină, îi încredinţează mesajul său - purtătoare de veşti, este puntea aruncată de necesitatea oamenilor de a comunica, de a-şi împărtăşi, peste spaţiu şi timp. Distanţele se scurtează astfel, cu ajutorul ...
Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius“, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, organizează, în perioada 21-22 noiembrie, o sesiune ştiinţifică naţională dedicată celui mai important eveniment din istoria modernă şi contemporană a Dobrogei - ...
În amfiteatrul 1 al Universităţii „Ovidius“ a fost lansat, ieri, în prezenţa unui public format din specialişti, volumul „Canalul Dunăre-Marea Neagră între istorie, actualitate şi perspective“, coordonat de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea şi de directorul general al Companiei ...
Sala Senatului din cadrul Universităţii „Ovidius” a fost, ieri, gazda unei lansări editoriale de excepţie. Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, laureat al premiului Academiei Române, în 2007, a lansat cel de-al II-lea volum „Din istoria secolului XX. Principalele teatre de operaţii ...
Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, din cadrul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe politice a Universităţii „Ovidius”, va lansa astăzi, la ora 12.00, la Sala Senatului din campusul universitar, lucrarea „Din istoria secolului XX. Vol. II. 1939 – 1945. Principalele teatre de operaţii ...
Preşedintele PSD Constanţa, primarul Radu Mazăre, a dezvăluit ieri, într-o conferinţă de presă, că nu a votat pentru Năstase la alegerile pentru preşedinţia Consiliului Naţional al PSD. Aşa cum a promis, liderul organizaţiei judeţene a partidului nu a făcut presiuni asupra niciunui delegat al filialei ...
Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea din cadrul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe politice a Universităţii „Ovidius” a obţinut, zilele trecute, premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române, pentru lucrarea „Evoluţia Dobrogei între 1918-1944. Contribuţii la cunoaşterea ...
Aula Magna a Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” a găzduit, ieri, un eveniment editorial de excepţie, „Catastrofa navei Unirea – cel mai mare accident naval mondial din anul 1982”, care continuă seria cărţilor-document despre tragediile navale româneşti, iniţiată de cunoscutul ...
Studenţii Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii “Ovidius“ au avut parte, ieri, la Sala Senatului din campusul universitar, de un moment special şi emoţionant, reprezentat de lansarea cărţii-document “Tragedia navei Independenţa - cea mai mare catastrofă din ...
Cu ocazia Zilei Unităţii Germane, Forumul Democrat al Germanilor Constanţa a organizat, sîmbătă, o evocare a comunităţii germane, la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai Universităţii “Ovidius” Constanţa, oameni de afaceri germani, reprezentanţi ai celorlalte minorităţi din ...
Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii "Ovidius" Constanţa, în colaborare cu Fundaţia "Hanns Seidel", a lansat, ieri, lucrarea intitulată "Germanii dobrogeni - istorie şi civilizaţie". La evenimentul editorial au participat decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice ...
Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii "Ovidius" Constanţa, în colaborare cu fundaţia germană "Hans Seidel Stiftung", va lansa, astăzi, volumul intitulat "Germanii dobrogeni - istorie şi civilizaţie". Potrivit coordonatorului lucrării, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, lucrarea ...
Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea a lansat, ieri, la campusul Universităţii "Ovidius", primul volum al lucrării "Din istoria secolului XX. 1918-1939". La evenimentul de lansare au participat decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, prof. univ. dr. Marian Cojoc, conf. univ. dr. Florin Anghel şi ...
În cadrul manifestărilor Zilelor Colegiului Pedagogic “Constantin Brătescu”, dedicate Zilelor Municipiului Constanţa, au fost lansate două volume novatoare, care, în opinia specialiştilor, depăşesc textul tradiţional al lucrărilor de istorie sau de management educaţional. Primul volum se ...