Optimismul nejustificat al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, este deja cunoscut de consumatorii care constată că dau din ce în ce mai mulţi bani pe alimente. Deci, în momentul în care Tabără afirmă că România nu va intra într-o criză alimentară, având capacitatea de a hrăni 80 de milioane de oameni, unii, mai prudenţi, se vor gândi să facă nişte rezerve de alimente… \"Nu cred că ne vom confrunta cu o lipsă a alimentelor. România are capacitatea de a hrăni 80 de milioane de oameni. Este imposibil ca România să nu aibă grâu şi porumb. Şi dacă nu le-am semăna, ar răsări \", a declarat ministrul Agriculturii. El, totuşi, a adăugat că dacă va fi vreo criză alimentară pe la noi, vinovat nu este el, ca om care este la cârma agriculturii româneşti, ci lenea şi lipsa de iniţiativă din ţara noastră.