ÎNVESTITURĂ După circul politic pus în scenă de Băsescu miercuri seara, ieri dimineață, Darius Vâlcov a depus, în sfârșit, jurământul de învestitură în urma căruia a preluat mandatul de ministru al Bugetului. La ceremonie au fost prezenți președintele Traian Băsescu, premierul ...
După ce fostul premier Adrian Năstase a fost eliberat din arest, la ieșirea de la Penitenciarul Jilava, el a declarat că, în momentul de față, statul român are doar două puteri - Executivul și Justiția, și a spus că ar fi nevoie și de o a treia putere, Legislativul. Din acest ...
Mii de persoane participă, astăzi, la manifestările religioase de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, prilejuite de împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni. La manifestări participă şi premierul Victor Ponta, alături de vicepremierii Gabriel Oprea și Daniel Constantin ...
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, consideră că toți candidații la prezidențiale ar trebui să facă ”un pact” prin care să se angajeze că nu-l vor reactiva pe Traian Băsescu după alegeri. Zgonea a lansat propunerea pe Facebook, printr-un apel către ...
Cu aproape două săptămâni în urmă, a fost ales noul președinte al Comisiei Europene - Jean-Claude Juncker, care a anunțat că mandatul actualei comisii va fi încheiat în octombrie, motiv pentru care le-a solicitat statelor membre UE să ofere candidați pentru locurile de comisar. Așadar ...
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, i-a primit ieri în vizită pe viitorul însărcinat cu afaceri al SUA, Dean Thompson, și pe șeful misiunii diplomatice, Duane Butcher, cu care a discutat aspecte privind adoptarea Codului de Conduită al deputaților și senatorilor. În ...
Premierul Victor Ponta afirmă că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre graţierea lui Gică Popescu, spunându-i că avizul Ministerului Justiţiei ar fi favorabil, dar că şeful statului i-a spus că va respinge propunerea, indiferent de aviz. "Despre graţieri am avut o discuţie cu preşedintele ...
PDL și PNL sunt hotărâte să bată recordul de moțiuni simple. PDL a mai avut un record care nu-i face cinste, înregistrat de Guvernele Boc, care au scos pe bandă rulantă cel mai mare număr de asumări de răspundere pe acte normative neconstituționale. Revenind la recordul pe care vor să-l bată ...
TRAFIC DE INFLUENȚĂ, ȘICANE ȘI NEREGULI Achiziționarea pământurilor agricole cu care Traian Băsescu s-a lăudat în fața românilor a fost analizată de o comisie parlamentară denumită generic "Călărași", după județul unde se află localitatea Nana și sutele de hectare ...
Studenții și masteranzii vor putea lucra, din toamnă, cu parlamentarii Camerei Deputaților la comisii și la cabinetele aleșilor. Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea a anunțat, ieri, că 50 de masteranzi și studenți vor fi implicați într-un program ...
În urmă cu aproximativ o lună, trei tineri israelieni, Eyal Yifrah, Gil-Al Shaer și Naftali Frenkel, au fost răpiți, în timp ce făceau autostopul în apropiere de Gush Etzion, un bloc al coloniștilor din Cisiordania ocupată, situat între orașele palestiniene Betleem și Hebron. Conform ...
Parlamentul a adoptat, astăzi, declarația prin care se cere demisia președintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului în care e implicat fratele său. Plenul comun al celor două Camere a adoptat declarația cu 344 voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi 17 abţineri ...
MĂSURĂ Proiectul de lege prin care Guvernul propune reducerea cu 5% a cotelor plătite de angajatori pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului de stat a fost adoptat, ieri, de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în forma propusă de Executiv. Probabil este cea mai importantă ...
DECLARAŢIE Dat fiind megascandalul în care este implicată familia sa, cu fratele în arest pentru trafic de influenţă şi ginerele urmărit penal pentru înşelăciune, preşedintelui ţării, Traian Băsescu, i se cere să aibă minima decenţă şi să-şi dea demisia. Primul care i-a cerut acest lucru a fost ...
Convins că preşedintele trebuie să-şi dea demisia după implicarea fratele său, Mircea Băsescu, în scandalul “Bercea Mondial”, Călin Popescu Tăriceanu face demersuri în acest sens. Astăzi, Tăriceanu a anunţat că a înaintat Senatului solicitarea să adopte o declarație prin care să se ...
La Palatul Parlamentului din Bucureşti a avut loc, ieri, debutul celei de-a 16-a ediţii a “Expo APA” - Forumul Regional al Apei Dunărea - Europa de Est, care se va desfăşura până mâine şi care este organizat de Asociaţia Română a Apei şi Patronatul Apei. La ceremonia de deschidere au fost ...