Telegraf Online - tag: Valeriu Zgonea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre Valeriu Zgonea

Şase judecători băsişti aruncă România în aer
22 august 2012 Şase judecători băsişti aruncă România în aer

CURTEA…POLITICĂ România s-a întors la proteste împotriva preşedintelui Traian Băsescu, după ce judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) au decis ieri să invalideze referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui. În aceste condiţii, după ce vor fi duse la capăt toate ...

Camera Deputaţilor aşteaptă raportul comisiei juridice în cazul Dobre
15 august 2012 Camera Deputaţilor aşteaptă raportul comisiei juridice în cazul Dobre

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, ieri, că nu se poate vorbi în acest moment de convocarea unei sesiuni extraordinare pentru cazul Victor Paul Dobre, pentru că plenul dezbate un raport, care urmează să fie dat de comisia juridică. Zgonea a arătat că acesta este motivul pentru care ...

\
13 august 2012 "Savantul răului", pus la zid

Social democraţii i-au făcut, sâmbătă, lui Traian Băsescu un soi de portret, creionat în urma deselor apariţii la televizor ale preşedintelui suspendat, ajuns să uzeze din garaj “de frică şi teroare”. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, consideră că cele mai recente ...

Doi ex-miniştri, audio-interceptaţi şi daţi pe mâna PICCJ
11 august 2012 Doi ex-miniştri, audio-interceptaţi şi daţi pe mâna PICCJ

Manevrele politice, manipularea informaţiilor şi, foarte important, introducerea în premieră a cvorumului pentru un scrutin electoral au reuşit să deturneze sensul referendumului de demitere a preşedintelui suspendat al României, Traian Băsescu. Uşor, uşor, s-a ajuns în situaţia în care referendumul nu ...

CCR amână decizia privind soarta referendumului
2 august 2012 CCR amână decizia privind soarta referendumului

ÎN AŞTEPTAREA DECIZIEI Biroul Electoral Central (BEC) a trimis, ieri, magistraţilor Curţii Constituţionale a României (CCR) datele oficiale ale rezultatelor referendumului de demitere a preşedintelui, desfăşurat pe 29 iulie. În cele trei zile în care au fost procesate datele de către BEC, românii au ...

Băsescu - preşedinte ilegitim
31 iulie 2012 Băsescu - preşedinte ilegitim

PREZENŢA - 46,23% Referendumul pentru destituirea preşedintelui suspendat al României, Traian Băsescu, s-a încheiat. Criza politică, însă, va continua. Cele 8,5 milioane de voturi exprimate, din care 90% au reprezentat vot de blam pentru Băsescu, vor fi analizate zilele acestea de Curtea Constituţională a ...

Băsescu fuge de votul românilor
25 iulie 2012 Băsescu fuge de votul românilor

CUVÂNTUL DE ORDINE: LAŞITATE E oficial! Pedeliştilor, în frunte cu Traian Băsescu, le e frică de votul românilor! Dacă până acum câteva zile susţineau până în pânzele albe că au încredere că românii vor ieşi la vot şi-l vor repune în funcţie pe preşedintele suspendat, Traian Băsescu, de două ...

Reclamagiii de la PDL se plâng pe unde apucă
23 iulie 2012 Reclamagiii de la PDL se plâng pe unde apucă

RECLAMAŢII NEÎNTEMEIATE După ce au scăpat frâiele ţării din mâini, pentru că s-au văzut în imposibilitatea de a acţiona după bunul plac şi după pohta ce-o tot pohtesc de câţiva ani, pedeliştii s-au reprofilat. Care este noul profil al unui pedelist? Plângăcios! Se plânge peste tot că nu ar fi ...

Scandalul concedierilor politice
23 iulie 2012 Scandalul concedierilor politice

ACŢIUNI EXTREME În mediul virtual s-a iscat o adevărată discuţie generată de pedelistul Ionuţ Popescu, fost ministru de Finanţe, care a postat pe Facebook un anunţ făcut de o anumită persoană care spunea că a descoperit printre angajaţii firmei sale 17 persoane care aveau “afinităţi” USL ...

“Procedura de suspendare e constituţională, democratică”
20 iulie 2012 “Procedura de suspendare e constituţională, democratică”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Jean-Claude Mignon. Cei doi lideri au discutat despre situaţia politică actuală din România şi despre evoluţiile de pe scena politică. Zgonea a prezentat în ...

O nouă plecare de la PDL
19 iulie 2012 O nouă plecare de la PDL

Deputatul PDL Cătălin Ovidiu Buhăianu, deputat de Botoşani, a declarat, ieri, la tribuna plenului Camerei Deputaţilor, că, începând de azi (ieri - n.r.) va activa în cadrul PSD. ,,Îmi voi desfăşura activitatea în cadrul grupului parlamentar al PSD”, a spus Buhăianu de la tribuna Camerei ...

Parlamentul, în sesiune extraordinară
18 iulie 2012 Parlamentul, în sesiune extraordinară

ARMONIZARE Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului s-au reunit, ieri, în şedinţă, pentru a stabili ordinele de zi ale sesiunilor extraordinare care vor avea loc în această săptămână, dar şi pentru a lua în discuţie o serie de legi care au făcut obiectul unor neînţelegeri între ...

Incompatibilitatea deputaţilor Andon şi Pâslaru, discutată la… toamnă
18 iulie 2012 Incompatibilitatea deputaţilor Andon şi Pâslaru, discutată la… toamnă

Liderul PDL Mircea Toader a declarat, ieri, că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins cererea sa privind discutarea în această sesiune extraordinară a situaţiei deputaţilor declaraţi incompatibili de ANI, iar preşedintele Camerei Valeriu Zgonea a spus că problema se va discuta în toamnă ...

Sesiune extraordinară la Parlament
14 iulie 2012 Sesiune extraordinară la Parlament

Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, pentru a decide în legătură cu legislaţia privind referendumul. Preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, a declarat, vineri, că „luni va fi Biroul Permanent al Senatului şi plen reunit, marţi, la ora ...

S-a luat act de vacantarea locului de deputat al lui Năstase
7 iulie 2012 S-a luat act de vacantarea locului de deputat al lui Năstase

Plenul Camerei Deputaţilor a luat act, vineri, de încetarea calităţii de deputat a lui Adrian Năstase şi de vacantarea locului acestuia. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Adrian Năstase a fost ales deputat PSD în Circumscripţia Electorală nr. 51 Prahova ...

Cu Legea Energiei în Parlamentul care… nu mai lucrează până în toamnă
6 iulie 2012 Cu Legea Energiei în Parlamentul care… nu mai lucrează până în toamnă

Traian Băsescu continuă să pună beţe-n roate actualei conduceri a Guvernului. El a transmis, miercuri, Parlamentului o cerere de reexaminare a legii pentru aprobarea OUG 33/2007 privind modificarea şi completarea legilor energiei şi gazelor, propunând preluarea în noua Lege-cadru a dispoziţiilor referitoare ...

1...2425262728...35
12