TINERII PDL - „CÂINI DE ASALT” Preşedintele Consiliului Naţional (CN) al PSD, Adrian Nastase, e de părere că tinerii democrat liberali de la şcoala de vară a PDL au fost dresaţi precum animalele de companie, având în vedere că toate mesajele liderilor au fost strategii de atac şi de \"omorâre\" a adversarilor. \"Tinerii PDL nu au fost strânşi la mare pentru a învăţa politică, pentru a afla câte ceva despre democraţie sau despre guvernare. Au fost adunaţi pentru un singur lucru: să fie dresaţi să devină „câini de asalt”. Pentru că altfel nu poate fi interpretat sensul tuturor mesajelor publice lansate de liderii PDL. Fiecare dintre ei (...) a dat mesaje despre cum adversarii vor muri, despre cum trecutul este rău, despre cum cei care ţi se opun trebuie învinşi, despre cum vocea celuilalt nu contează”, a scris Năstase pe blogul personal. El mai spune că singurul scop al democrat liberalilor a fost „să inventeze inamici, să îi prezinte ca pe un rău absolut, şi să îi asmută pe cei tineri împotriva lor”, indiferent că este vorba de Opoziţie, presă sau cetăţeni care îşi apără drepturile. Ei nu preferă să contribuie la evoluţia tinerilor prin idei, programe sau soluţii democratice, ci doar „prin injurii, prin minciuni, prin ură şi prin intoleranţă”. \"Fiecare lider de partid a venit la microfon pentru a ataca Opoziţia, pentru a ataca trecutul, pentru a oferi soluţii la singurul lucru care contează pentru ei - alegerile de anul viitor. A fost, mai mult ca oricând, o şcoala politică cu iz totalitar. Tinerilor li se spală mintea şi li se oferă lecţii anti-România, anti-democraţie şi anti-societate. Sunt mulţi care, ca şi mine, au citit în istorie şi au văzut că cei din PDL nu inventează ceva nou”, mai scrie fostul premier pe blog.
VALORI PROMOVATE: TOTALITARISM ŞI FASCISM Năstase consideră că PDL „nu o mai duce mult” pentru că se joacă cu focul promovând valori care în alte vremuri au dus la totalitarisme, la ură, la război civil, chiar la fascisme. „Aceşti tineri sunt pregătiţi să devină membri disciplinaţi şi înrăiţi ai Legiunii lui Traian\", a susţinut liderul social democrat apreciind că, prin discursul agresiv şi preferinţa pentru culoarea verde, democrat liberalii se asemănă cu legionarii. El propune ca şcoala politică de vară a PDL să se fi numit Şcoala de dresaj politic - “Legiunea Arhanghelului Traian”.