Valoarea contractelor depuse prin POR a atins 1,3 miliarde euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Valoarea contractelor depuse prin POR a atins 1,3 miliarde euro

Administrație 24 Octombrie 2009 / 00:00 439 accesări

Răzvan Murgeanu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, a declarat sîmbătă, la Constanţa, în cadrul comitetului de monitorizare al Programul Operaţional Regional (POR), că valoarea contractelor depuse pînă acum prin POR depăşeşte 1,3 miliarde euro. “Din mai, de la precedentul comitet de monitorizare, am dublat valoarea contractelor de finanţare pe POR”, a declarat Murgenau. “Asta nu înseamnă că am finalizat munca. Implementarea lor este o problemă pentru că implementarea o fac administraţiile locale, pentru că implementarea lor devine greoaie. În majoritatea cazurilor avem întîrzieri de pînă la nouă luni de punere în aplicare a contractului. Ori au fost întocmite prost documentele de licitaţie, ori au fost multe contestaţii şi răspunsul dat de către cei care analizează contestaţiile au o mare întîrziere. Asta generează întîrzieri în implementarea proiectelor”, a explicat secretarul de stat. Răzvan Murgeanu a prezentat şi situaţia pe principalele axe prioritate. “Cel mai activ a fost evident axa prioritară 2, care înseamnă axa de drumuri. Suma de contracte este de trei ori mai mare decît avem noi prevăzut: asta înseamnă vreo 2,7 miliarde, noi am făcut contracte de aproape un miliard de euro. Celelalte vor intra într-un program foarte generos. Este vorba de 10.000 Km de drumuri judeţene, un program complementar Programului Operaţional Regional”, a precizat Murgeanu. Proiecte importante, care însumează sume de trei ori mai mari decît cele alocate, s-au depus şi pe axa de infrastrutuă şi de învăţămînt. “La polul opus stau axa 1 pe partea de pol de creştere, care datorită întîrzierii cu care a plecat programul avem întîrzieri, axa 3.3 managementul situaţiilor de urgenţă şi 5,3 promovarea turismului în care zac proiecte de promovarea a turismului care nu sînt implementate”, a spus Murgeanu. Prezent la şedinţa comitetului de monitorizare a POR, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu a declarat că acest comitet are rolul de a dispune mutare fondurilor structurale de la o axă la alta. “Aceste mutări de fonduri se pot face în funcţie de stadiul şi de implementarea lor. De două zile dezbatem această problemă, în încercarea de realocare a unor fonduri. Noi vom propune să fie realocaţi pentru axa de drumuri, unde regiunea Sud-Est, din care facem şi noi parte a depus mult mai multe proiecte decît fondurile alocate. Pentru că axa de drumuri este momentan blocată, vom solicita fonduri pe axa socială, dezvoltare şcoli, grădiniţe şi alte obiective de interes pentru judeţul nostru”, a declarat Nicuşor Constantinescu. Chiar dacă regiunea Sud-Est este a doua în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor, sînt în continuare necesare multe zeci de milioane de eoru pentru a putea finaliza proiectele autorităţilor. “Din păcate, POR are doar 20% din fonduri destinate autorităţilor locale, celelalte fonduri fiind prin ministere, unde gradul de absorbţie este foarte mic. Noi, autorităţile locale şi regionale susţinem în continuare necesitatea transferării banilor de la ministere către regiuni, pentru că s-a dovedit că noi ştim să facem proiecte şi să luăm banii mai repede decît ministerul”, a precizat Constantinescu. Trecerea fondurilor de la ministere la autorităţile locale şi regionale presupune o modificare legislativă şi o nouă negociere la nivel european.



12