Valoarea titlurilor Fondului Proprietatea, în scădere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Valoarea titlurilor Fondului Proprietatea, în scădere

Economie 28 Ianuarie 2011 / 00:00 328 accesări

Bursa a închis în creştere şedinţa de ieri, susţinută de acţiunile BRD, care au urcat cu 2,78%, iar titlurile Fondului Proprietatea (FP) au continuat să domine piaţa de capital, cu operaţiuni de 104,2 milioane lei, deşi rulajul a scăzut faţă de ziua anterioară. La închiderea şedinţei, acţiunile FP erau cotate la 0,63 lei, preţ cu 1,56% sub nivelul de la finalul şedinţei anterioare. „În acest moment, un număr mic de decizii investiţionale au un impact serios asupra preţului titlurilor. Acest fapt nu va mai fi valabil odată ce se creează un istoric relativ credibil de tranzacţionare, respectiv un volum mediu zilinic sustenabil şi un palier de pret stabil. Cred că acest orizont este de aproximativ o lună”, spune directorul diviziei „Pieţe de Capital” din cadrul ING, Florin Ilie. Analiştii BCR recomandă cumpărarea acţiunilor FP şi au stabilit un preţ ţintă de 0,72 lei/titlu, după ce au calculat activul Fondului şi au aplicat un discount în funcţie de riscul de ţară şi unele slăbiciuni ale societăţii. „Preţul nostru ţintă va creşte în funcţie de scăderea discountului, în cazul unor semnale concrete de îmbunătăţire a acţiunilor guvernamentale. Pe de altă parte, intenţia investitorilor care au achiziţionat acţiuni pe piaţa gri de a-şi marca profiturile ar putea frâna potenţialul de creştere al titlurilor FP, cel puţin pe termen scurt”, potrivit unei analize BCR.



Ştiri recomandate

12