Valoarea tranzacţiilor imobiliare plasează România în top

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Valoarea tranzacţiilor imobiliare plasează România în top

Economie 12 August 2008 / 00:00 512 accesări

România se află pe poziţia a doua în Europa Centrală şi de Est (ECE), după Polonia, din punctul de vedere al valorii tranzacţiilor imobiliare de mari dimensiuni încheiate în primul semestru al anului, care au totalizat 815 milioane de euro, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield. \"În România, trimestrul al doilea a marcat o revenire a tranzacţiilor majore pe piaţa imobiliară, care au totalizat 696 milioane de euro, cu 18,6% mai mult decît în aceeaşi perioadă a anului 2007 şi de aproape şase ori mai mult decît în primul trimestru al acesti an, cînd s-au înregistrat achiziţii de 119 milioane de euro\", se arată într-un comunicat al Cushman&Wakefield. În primele şase luni ale anului în România au fost tranzacţionate proprietăţi în valoare de 815 milioane de euro, fiind depăşită în regiune doar de Polonia, unde preluările de proiecte imobiliare au totalizat 907 milioane de euro. Spre comparaţie, Ungaria a realizat doar 15 milioane de euro în trimestrul al doilea şi un total de 135 milioane de euro în primele şase luni, în Cehia s-au realizat tranzacţii de 235 milioane de euro, iar în Bulgaria, de 746 milioane de euro. Analiştii companiei precizează însă că deşi Polonia a depăşit România, raportat la primele şase luni, pe piaţa poloneză, valoarea tranzacţiilor a scăzut în trimestrul al doilea cu 77,8% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut. Potrivit companiei de consultanţă imobiliară Atisreal, tranzacţiile din sectorul imobiliar din România au totalizat în prima jumătate a anului 912 milioane de euro, din care 605 milioane de euro au fost înregistrate în Bucureşti. La nivel european, volumul tranzacţiilor imobiliare a scăzut în trimestrul al doilea din 2008 la 25,6 miliarde euro, cel mai redus nivel înregistrat din 2003. În Europa de Est, creşterea a avut un ritm mai lent, respectiv 6,5% în trimestrul al doilea al acest an faţă de acelaşi interval din 2007, arată datele Cushman. Europa de Vest a înregistrat cele mai mari scăderi ale numărului tranzacţiilor, în medie cu 50% în primele şase luni ale acestui an. Scăderi importante au consemnat atît pieţe mari, precum cele din Marea Britanie - 60%, Germania - 55% şi Franţa - 51%, cît şi pieţe mai mici, cum ar fi Grecia, Irlanda, Ungaria, Austria şi Luxemburg. Reprezentanţii companiei apreciază că preţurile proprietăţilor generatoare de venituri vor rămîne în continuare la un nivel mai scăzut comparativ cu anul trecut, iar investitorii vor fi interesaţi cu precădere de parteneriate cu dezvoltatorii care au nevoie de infuzii de capital, randamentele fiind mai ridicate în cazul dezvoltării. În ceea ce priveşte randamentele, în prezent, în România, acestea se situează între 6,25%-6,5% pentru spaţiile de birouri de primă clasă, şi între 7-7,5% pentru spaţiile din clasa secundară. În cazul proiectelor de retail, randamentele în Bucureşti sînt de 6,25% - 6,5%, iar în afara Capitalei, de 7,25-7,5%.

Taguri articol


12