Presiunile în reţeaua de transport gaze naturale înregistrează valori normale, iar consumul naţional de gaze naturale este integral acoperit, potrivit concluziilor Comisiei de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale reunite vineri la Ministerul Economiei (ME). Potrivit ME, producţia internă de gaze naturale este de 33,8 milioane metri cubi de gaze naturale pe zi, iar extracţia de gaze din depozite este de 23,7 milioane metri cubi de gaze pe zi, asigurînd astfel consumul naţional de 57,5 milioane metri cubi de gaze pe zi. Centralele termoelectrice pentru care s-a decis trecerea la utilizarea de combustibil alternativ funcţionează în parametri normali, cu încadrarea în reducerile programate ale consumului de gaze naturale. Pentru CET Palas - Constanţa, Dalkia Termo Prahova şi CET Piteşti, Comitetul a hotărît suplimentarea cotei de gaze naturale alocate. În ceea ce priveşte Electrocentrale Bucureşti, la CET Palas - Constanţa consumul zilnic de păcură este de circa 600 tone pe zi şi stocurile de păcură sînt de 4.500 tone, iar la centralele electrice de termoficare din Bucureşti, consumul zilnic de păcură este de circa 3.800 tone pe zi şi stocurile sînt de 38.000 tone. Termoelectrica şi celelalte filiale ale sale, respectiv Eletrocentrale Galaţi şi Electrocentrale Deva, au la dispoziţie stocuri de păcură de 58.400 tone.