Valorile de trafic la frontieră, mai mari cu aproape 70 la sută înainte de Paşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Valorile de trafic la frontieră, mai mari cu aproape 70 la sută înainte de Paşti

Eveniment 14 Aprilie 2017 / 12:50 616 accesări

Numărul persoanelor şi a mijloacelor de transport care au trecut prin punctele de trecere a frontierei a crescut, în ultimele 24 de ore, cu aproape 70 la sută faţă de o zi obişnuită. Peste 211.000 de persoane au trecut graniţa şi aproximativ 55.000 de vehicule, arată Poliţia de Frontieră. Potrivit Poliţiei de Frontieră, în ultimele 24 de ore, peste 211.000 de persoane au trecut prin punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară. Totodată, au fost 55.000 de treceri ale mijloacelor de transport. „Dacă într-o zi normală, tranzitează frontiera, în medie, 125.000 persoane și 37.000 mijloace de transport, în ultimele 24 de ore valorile de trafic au fost mai mari cu aproximativ 68%. Poliția de Frontieră Română a luat toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ”, se arată într-un comunicat emis vineri de reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Astfel, s-a suplimentat personalul la controlul documentelor, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. De asemenea, în punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Potrivit sursei citate, în această perioadă, peste 4.200 de poliţişti de frontieră desfășoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat. Potrivit Poliţiei de Frontieră, accesând aplicaţia on-line „Media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internaţional”, la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/, se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare în culori diferite. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Comunicatul citat mai arată că în punctele de trecere şi “frontiera verde” poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 57 fapte ilegale (35 infracţiuni şi 22 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi de străini; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 11.200 lei. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 205.000 lei. Totodată, nu s-a permis intrarea în ţară a 17 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din România unui număr de 21 cetăţeni români din diferite motive legale.



12