România este, fără îndoială, o ţară a paradoxurilor. Cel mai pregnant este prăpastia dintre imaginea proastă a ţării, conturată de leit-motivele prostituţiei, cerşetorilor şi hoţilor şi incredibilul loc 15 într-un top mondial privind abilitatea unui stat de a influenţa acţiunile celorlalte, prin valori precum cultură, personalităţi, instituţii şi politici.
Potrivit unui studiu realizat de compania de audit şi consultanţă Ernst&Young, România este unul dintre cele nouă state din clasament care înregistrează un trend ascendent de la începutul recesiunii economice şi până în prezent. ”Faptul că Brâncuşi este unul dintre cei mai scumpi şi bine vânduţi artişti din lume, că exportăm cu succes filme româneşti şi o întreagă serie de personalităţi şi valori culturale odată cu acestea, că doar cu câteva zile în urmă echipa naţională de gimnastică a câştigat aurul european ilustrează perfect acest loc 15 în exercitarea unui nivel de acceptare şi atracţie la nivel mondial. Sunt avantaje competitive pe care le putem consolida şi pentru care alte state sacrifică resurse uriaşe. Suntem, în acest moment, într-o poziţie cu un potenţial extraordinar de creştere iar acest lucru s-a văzut foarte bine, în urmă cu o săptămână, când mii de turişti străini s-au lăsat cuceriţi de atmosfera unică a străzilor bucureştene”, a explicat Bogdan Ion, reprezentând, la Ernst & Young, România.
Aşa-numita ”putere tangibilă” se referă la ameninţări sau recompense economice şi militare. ”Puterea intangibilă” câştigă însă tot mai mult teren, fiind considerată un indicator important al puterii unei naţiuni. Acest concept reflectă abilitatea de a modela preferinţele celorlalţi prin valori intangibile, precum cultură, personalităţi, instituţii şi politici, generând, astfel, acceptare şi beneficii în raport cu alte state.