Căldura care a venit după ploile de la sfârșitul săptămânii trecute a determinat înmulţirea rapidă a insectelor, în special a omizilor, în staţiunea Mamaia, dar şi în Constanţa. Evident că acest fapt a dus la intensificarea acţiunilor de dezinsecţie. Aşa se face că şase echipe ale Serviciului Dotări Urbane, Dezinsecţie, Deratizare şi Ecarisaj (SDUDDE) din cadrul Primăriei Constanţa lucrează de zor pentru ca turiştii veniţi pe litoral, dar şi constănţenii să aibă parte de tot confortul, fără a fi deranjaţi de insectele ce îşi tot fac apariţia. Astfel că, după un program bine stabilit, echipele SDUDDE tratează cu insecticid gardurile vii şi copacii din parcuri, pentru a nu fi invadați de insecte. Totodată, sunt tratate şi spaţiile verzi din cadrul ansamblurilor de locuit şi cele din staţiunea Mamaia. În total, echipele SDUDDE acţionează pe 400 ha în Constanţa şi Mamaia.
NUMĂR DE URGENŢĂ Inspectorul SDUDDE Luiza Pară ne-a spus că angajaţii Primăriei reiau, din două în două săptămâni, acţiunile de dezinsecţie și tratamentele fitosanitare pe care le fac intercalat, iar constănţenii sunt rugaţi să sune la numărul de telefon 0241/55.00.55 dacă există cazuri în care insectele le creează disconfort. „Avem o echipă care asigură permanenţa pentru cazurile ce ar putea fi semnalate de constănţeni şi turişti“, a spus Pară. Ea a mai afirmat că substanţele cu care se acţionează sunt K'othrine EC 25, Permex 22E și Pirinex, produse cu acţiune multiplă care protejează plantele. Substanţele sunt pulverizate cu atomizoare de tip Stihl SR 420. Angajaţii Primăriei mai folosesc şi aparate transportabile pe maşină, dar şi foggere (aparate de fum). Pară a precizat că substanţele sunt biodegradabile şi nu sunt periculoase nici pentru oameni şi nici pentru animale. Şi asta nu e tot. Angajaţii Primăriei vor derula, în perioada imediat următoare, o acţiune de delarvizare pe ghiol. Vor fi folosite atomizoare, dar vor fi împrăştiate şi prafuri la malul apei, pentru a fi stârpite toate larvele.