Valuri de şampanie, farse şi... bal, la Castelul Corvinilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Valuri de şampanie, farse şi... bal, la Castelul Corvinilor

Monden 21 Iulie 2015 / 00:00 5481 accesări

Se anunţa o seară obişnuită de iulie, fără nori, la Hunedoara. Însă stropii de ploaie apăruţi din senin, duminică seară, au dat emoţii mari organizatorilor celei de-a V-a ediţii a Festivalului „Opera Nights”. Toţi, de la artişti - soliştii, balerinii, orchestra, corul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” - până la directorul artistic al festivalului, Daniela Vlădescu, şi echipa Asociaţiei Culturale DevArt, au avut mari emoţii.

Dar cerul s-a luminat, iar „Liliacul” nu a fost compromis. Niciun măcar un strop de ploaie nu i-a îngreunat aripile, nici seara, târziu, când pe cer apăruseră deja primele stele. Emoţiile nu s-au terminat însă. Nu pentru solişti, în special pentru tânăra soprană Smaranda Drăghici, care a debutat în rolul Adelei, dovedindu-şi din plin calităţile actoriceşti. Ea a reuşit să umple scena, să atragă privirile, prin expresivitate şi siguranţa cu care şi-a susţinut partitura în faţa publicului numeros prezent în curtea interioară a Castelului Corvinilor din Hunedoara.

„RĂZBUNĂRI” LA ADĂPOSTUL MĂŞTILOR S-a râs mult la „Liliacul”, farsele s-au ţinut lanţ, toată lumea s-a simţit excelent la balul oferit de prinţul Orlofsky - interpretat de mezzosoprana Lucia Mihalache -, iar şampania a curs în cupe. „Răzbunarea” doctorului „liliac” Falke (baritonul Stefan Popov) a fost cruntă, iar Gabriel Eisentein (tenorul Doru Iftene) a căzut în cursă, devenind victima propriilor farse, astfel încât cel care călca tot timpul strâmb a devenit... încornorat. Soprana Tina Munteanu din Bucureşti a întruchipat-o pe Rosalinda, iar braşoveanul Liviu Iftene l-a redat pe îndrăgostitul tenor Alfred. 

Bătrânul şi bâlbâitul avocat Blind a avut haz în interpretarea tânărului bariton Marius Eftimie, la fel ca şi Frosch, bătrânul şi turmentatul paznic al închisorii, redat cu mult umor de Constantin Acsinte. Umorul nu i-a lipsit nici lui Laurenţiu Severin, care l-a jucat pe Frank, directorul închisorii. Rolul Idei a fost interpretat de Daiana Gavrilescu, iar Iulian Bratu a fost Iwan.

Opereta „Liliacul”, de Johann Strauss-fiul, a fost o alegere perfectă pentru a încheia seria celor cinci spectacole din cadrul festivalului. Scena a fost tot timpul plină, artiştii s-au aflat într-o continuă mişcare, glumele şi farsele au fost foarte bine gustate de public, muzica a fost antrenantă, costumele au avut strălucire, iar decorul s-a contopit cu arhitectura Castelului Corvinilor. La pupitrul dirijoral s-a aflat Romei Rîmbu.

Festivalul „Opera Nights” s-a încheiat însă abia ieri seară, pe covorul roşu, cu un Bal al Operei, găzduit de Palatul Magna Curia din Deva.



12