Iubitorii de artă de la malul mării sunt aşteptaţi, în plin sezon estival, în spaţiul răcoros al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie (MINAC), la o manifestare expoziţională deosebită. Astfel, Aula „Adrian Rădulescu” a MINAC va găzdui în această sâmbătă, de la ora 12.00, vernisajul expoziţiei personale a sculptorului constănţean Gabriel Lungu. În deschiderea evenimentului organizat de Asociaţia „Farul Ospitalier” vor vorbi plasticianul lect. univ. dr. Gheorghe Caruţiu, de la Universitatea „Ovidius”, criticul de artă Costin Antonescu, precum şi Bogdan Boeru, din partea Asociaţiei „Farul Ospitalier”.
Expoziţia de sculptură vernisată sub titulatura „Valuri interioare” va putea fi vizitată până pe data de 11 august. Cele 30 de piese care vor putea fi admirate la sediul MINAC reprezintă prima expoziţie personală a lui Gabriel Lungu.
Sculptorul Gabriel Lungu s-a născut în 1968, la Constanţa. Pasiunea pentru sculptură a descoperit-o la începutul anilor ’90. Primii paşi în această direcţie au fost făcuţi sub îndrumarea sculptorului George Culea, dar, spre deosebire de mentorul său, Gabriel Lungu a ales ca material lemnul. Lucrări semnate de Gabriel Lungu se găsesc în colecţii particulare, atât în ţară, cât şi în străinătate.