Vama Sculeni, închisă temporar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vama Sculeni, închisă temporar

13 Decembrie 2016 / 10:36 1469 accesări

Vama Sculeni a fost închisă temporar, în cursul dimineții de marți, din cauza unor percheziții efectuate de procurorii anticorupție și ofițeri ai Centrul Național Anticorupție (CNA) din Republica Moldova, anunță Unmedia și Publika.md

Potrivit ofițerului de presă al CNA, Angela Starinschi, descinderile au loc într-un dosar de corupție și vizează acțiuni ilicite ale unor angajați vamali.

Vama Sculeni a fost închisă, iar perchezițiile au loc la mai multe adrese din orașele Ungheni și Chișinău.

Acum o lună, 14 vameși de la punctele de trecere Sculeni și Leușeni au fost reținuți pentru acte de corupție.

Iar în luna octombrie, 28 de angajați, dintre care inspectori vamali, șefi de tură, șefi de post ai punctelor de trecere Tudora și Palanca, precum și șeful adjunct al Biroului Vamal Bender au fost reținuți, pentru corupere pasivă.

16 dintre aceștia au fost eliberați din funcție, după o decizie a Comisiei de Disciplină a Serviciului Vamal.



12