Vânătoare de mine în Portul Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vânătoare de mine în Portul Constanţa

Justiție 29 Iulie 2010 / 00:00 659 accesări

Gruparea Navală Permanentă pentru Lupta Împotriva Minelor a NATO (SNMCMG-2) a sosit, ieri dimineaţă, în Portul Constanţa. Din cadrul Grupării fac parte nava de comandament şi sprijin logistic HS ALIAKMON (Grecia) şi navele de luptă împotriva minelor ITS RIMINI (Italia), TCG AMSARA (Turcia), SPS SEGURA(Spania) şi HS KALLISTRO (Grecia). Timp de trei zile, delegaţia condusă de comandantul grupării, comandorul Georgios Pelekanakis (Grecia), va efectua vizite la Comandamentul Flotei şi la autorităţile locale, iar membrii echipajelor navelor vor avea posibilitatea de a vizita cele mai importante obiective turistice din oraşul Constanţa şi din staţiunea Mamaia. Totodată, vor fi efectuate mai multe misiuni de antrenament împreună cu militarii români. „În cadrul acestei activări, timp de 13 luni, am fost în foarte multe porturi din ţări membre NATO şi nu numai. Înainte de România am fost în Bulgaria, unde am participat la exerciţiul \"BREEZE-CERTEX 2010\", desfăşurat în apele teritoriale ale Bulgariei şi în apele internaţionale ale Mării Negre. Acolo ne-am întâlnit cu fregata românească „Mărăşeşti“. Din România vom pleca în portul Izmir (Turcia), ultima oprire din cadrul acestei activări“, a declarat comandantul grupării SNMCMG-2, comandorul Georgios Pelekanakis. Gruparea navală SNMCMG a fost înfiinţată în anul 1999 şi face parte din Forţa de Reacţie a NATO, fiind coordonată de către Componenta Maritimă (CCMAR) a Comandamentului Întrunit NATO, din Napoli, Italia. Gruparea activează de obicei în Marea Mediterană, însă, la cerere, ea poate interveni în orice locaţie de pe glob, inclusiv în misiuni de protecţie a siturilor arheologige subacvative



12