Poliţiştii de frontieră au prins, duminică dimineaţa, un bărbat care vânase cu ajutorul unor câini doi porci mistreţi. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că dacă în anii anteriori nu au fost înregistrate asemenea infracţiuni, acesta este cel de-al doilea caz descoperit de la începutul anului. Conform anchetatorilor, în urma unei acţiuni efectuate pe linia combaterii faptelor de braconaj piscicol şi cinegetic în zona localităţii tulcene Letea, a fost identificat, în jurul orei 16.00, Florinel Platon, de 21 ani, care braconase două exemplare de porc mistreţ cu ajutorul a doi câini din rasa metis. Poliţiştii de frontieră au stabilit că porcii au fost omorâţi cu un topor şi apoi tranşaţi. Asupra suspectului s-au găsit 29 de kilograme de carne, valoarea prejudiciului fiind estimată la 4.000 de euro. Pe numele tânărului a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vânătoare fără permis şi autorizaţie prin folosirea câinilor metisi în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi transport ilegal al vânatului. Primul caz de acest fel a fost descoperit de poliţiştii de frontieră la începutul lunii februarie, în zona localităţii Periprava. La acea dată, Ion Nichita, de 41 de ani, şi Nelu Garbov, de 40 de ani, ambii din Tulcea, braconaseră doi porci mistreţi pe care i-au încolţit cu trei câini din rasa metis.
STRIVIŢI CU UTILAJELE Cel mai terifiant caz de braconaj cinegetic a fost descoperit la sfârşitul anului trecut, în apropiere de localitatea constănţeană Faclia, din vecinătatea tronsonului Cernavodă - Medgidia al Autostrăzii Soarelui. Acolo anchetatorii au descoperit şase porci mistreţi striviţi de utilajele cu care se lucrează la tronsonul de autostradă. „Probabil au fost alergaţi pe câmp, au căzut într-o groapă şi acolo i-au călcat cu utilajele pe care le-au avut, tractor, autograder, nu ştiu exact. Se văd urmele, cum au fost striviţi. Unul dintre ei a fost cel mai probabil sfâşiat de şacali până dimineaţă”, declara atunci Mircea Smaranda, preşedintele Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AGVPS) Egreta Bucureşti. Incidentul a fost descoperit la doar câteva săptămâni după ce reprezentanţii AGVPS descoperiseră o infracţiune identică. „Am prins doi angajaţi de la autostradă în timp ce stârneau vânătoarea. Cei doi acţionau în felul următor: unul era cu un tractor care are montate în partea din faţă nişte ţepuşe şi mergea pe digul bazinelor piscicole, iar celălalt, cu autograderul, mergea printr-un bazin piscicol secat şi stârnea vânatul. În momentul în care animalul trecea prin faţa tractorului, cel aflat la volan accelera şi omora mistreţul prin înjunghiere cu ţepuşele“, a adăugat preşedintele AGVPS Egreta Bucureşti.