Vanităţile politicienilor împovărează România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CIADO

Vanităţile politicienilor împovărează România

Politică 10 Decembrie 2009 / 00:00 248 accesări

Reprezentanţii ANCCSR - CIADO România au declarat că vanităţile politicienilor şi dorinţa de putere absolută fac din România o ţară instabilă, aflată într-o stare economico-politică de colaps. Într-un comunicat de presă al organizaţiei, se arată că acuzaţiile proliferate de către politicieni în timpul campaniilor electorale, de fraudă, de licitaţii ilegale, luări de mită, şpăgi, privatizări frauduloase şi lipsa de reacţie a celor încriminaţi, fac să planeze mari semne de întrebare asupra statului de drept şi a funcţionării justiţiei din România. „Ar fi tardiv să solicităm instituţiilor statului să se autosesizeze, întrucât numirile în funcţiile de conducere ale acestora sunt politice. Lipsa unui guvern funcţional şi o majoritate parlamentară neagreată de preşedinte au făcut din România un contribuabil perfect la bugetul Comisiei Europene „ne plătim cota şi nu beneficiem de fondurile europene”“, se arată în comunicatul de presă. Reprezentanţii ANCCSR-CIADO România sunt de părere că statul se împrumută pe piaţa liberă cu dobânzi de două ori mai mari decât dacă am fi beneficiat de împrumuturile oferite de FMI şi Comisia Europeană şi asta doar datorită vanităţilor politicienilor români care împovărează populaţia cu credite scumpe pentru acoperire de cheltuieli curente şi nu de relansare a economiei. (I.H.)



12