Guvernul a autorizat ministerele implicate să redacteze actul normativ prin care să fie restricţionată vânzarea de ţigări şi băuturi alcoolice în magazinele duty-free, pentru a limita traficul de contrabandă cu astfel de produse, au declarat, vineri, surse ministeriale. \"Problema comerţului de contrabandă cu ţigări şi alcool prin intermediul magazinelor duty-free a fost analizată în şedinţa de vineri a Guvernului, iar ministerele implicate au fost autorizate să înceapă redactarea actului normativ prin care astfel de operaţiuni să fie restricţionate\", au arătat sursele. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, luni, că a propus în Guvern să nu se mai vândă ţigări şi băuturi alcoolice în magazinele duty-free, urmând ca ministrul Finanţelor să propună Guvernului soluţii de combatere a \"micului trafic\". Blaga a spus, la bilanţul activităţii Poliţiei de Frontieră, că traficul de ţigări rămâne o problemă importantă la frontierele României şi că a cerut ca ţigările şi băuturile alcoolice să nu se mai vândă în magazinele duty free, deoarece foarte multe dintre ţigările de contrabandă ajung în state membre UE, ceea ce pune în pericol aderarea României la Spaţiul Schengen. Potrivit ministrului, măsura de restricţionare poate fi implementată prin ordin de ministru şi poate intra în vigoare \"la un minut după ce este aprobată\". Comerţul duty-free a fost discutat de Guvern şi la sfârşitul anului trecut, varianta analizată atunci fiind introducerea de limite cantitative la produsele de tutun şi alcool care pot fi vândute unei singure persoane prin magazinele duty-free, pentru consum de uz personal şi fără accize, cu scopul de a reduce evaziunea fiscală şi a creşte veniturile bugetare obţinute din comercializarea mărfurilor. Surse ministeriale au declarat atunci că limite cantitative analizate pentru a fi introduse sunt 200 bucăţi ţigarete, 100 bucăţi ţigări, 50 bucăţi ţigări de foi, 250 grame tutun de fumat, 2,5 litri băuturi spirtoase, 20 litri vinuri şi băuturi fermentate, 25 litri bere şi 5 litri produse alcool intermediare. Ulterior, Boc a declarat că Guvernul intenţionează să introducă limite cantitative la produsele care pot fi vândute unei singure persoane prin magazinele duty-free, pentru consum de uz personal şi fără accize, cu scopul de a reduce evaziunea fiscală. \"Magazinele duty-free sunt o sursă de contrabandă, dacă produsele nu sunt cumpărate doar pentru consum individual. Vor fi introduse limite de valori individuale pentru produsele cumpărate, Guvernul a decis acest lucru\", a spus Boc. Legislaţia în vigoare stabileşte că mărfurile duty-free sunt comercializate în \"cantităţi uzuale\" comerţului cu amănuntul, destinate consumului individual sau familial\", fără să fie clar limitate. Deoarece sunt plasate în regim de antrepozit de TVA, bunurile comercializate prin magazinele duty-free beneficiază de scutirea specială de TVA şi accize. La 1 ianuarie 2007, data aderării României la UE, magazinele duty-free din punctele de trecere a frontierei de stat terestre cu state intracomunitare şi-au încetat activitatea, continuând să funcţioneze cele aflate la graniţa cu statele noncomunitare. În prezent funcţionează un număr de 50 magazine duty-free autorizate, dintre care 45 situate în 12 puncte de frontieră. Din analiza efectuată de Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor a rezultat că, în 2008, peste 40% din confiscările de ţigarete provin din magazinele duty-free (18,4 milioane ţigarete), tendinţă care s-a manifestat şi în primele luni ale acestui an (din 2,2 milioane ţigarete confiscate, peste un milion provin din magazine duty-free). Un studiu comandat şi prezentat în luna mai 2009 de către producătorii JTI şi BAT releva că nivelul de consum de ţigarete contrafăcute din România va creşte pe termen mediu de la 8,5 miliarde ţigări pe an în prezent la 12,9 miliarde, reprezentând 33,7% din piaţa de profil, iar pe termen lung ponderea ar putea ajunge la 50,4% din total. În studiu se arăta că magazinele duty-free sunt principali furnizori pentru comerţul ilicit de ţigarete, iar cele mai afectate zone de comerţul ilicit cu ţigarete sunt cele învecinate cu graniţele non-UE, respectiv cu Serbia, Ucraina şi Republica Moldova.