În ciuda crizei economice şi a lipsei de promovare din partea Ministerului Turismului, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) estimează o creştere cu 20% a volumului vânzărilor de pachete turistice la târgul Holiday Market, care se va desfăşura în perioada 17 - 20 martie la Palatul Parlamentului din Bucureşti. „La prima ediţie a târgului am înregistrat vânzări de pachete turistice în valoare de circa 500.000 de euro. Pentru acest an ne aşteptăm la o creştere cu 20%”, a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin. Ea a adăugat că estimările optimiste se bazează pe evoluţia pozitivă a cererii de pachete turistice în agenţii la începutul acestui an. A doua ediţie a târgului internaţional de Turism Holiday Market, organizat de ANAT, va oferi publicului ofertele speciale „Înscrieri Timpurii” pentru destinatii româneşti şi „Early Boooking” pentru destinaţiile externe, programe demarate şi susţinute de agenţiile membre ANAT. Holiday Market reuneşte peste 100 de expozanţi, pe o suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi, printre care agenţii de turism, birouri de turism în România ale unor ţări, parteneri străini ai agenţiilor româneşti din ţări precum Cipru, Bulgaria, Malta, Indonezia, Israel sau Turcia, asociaţiile de promovare a turismului regionale Litoral - Delta Dunării, Maramureş, Bucovina, Braşov, Sighişoara, Sibiu, Prahova, Râşnov, Gorj, cât şi autorităţi locale. La târg va participa cu un stand propriu şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.