Vânzări de obligaţiuni la costuri mai mici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vânzări de obligaţiuni la costuri mai mici

Economie 24 Iunie 2014 / 00:00 480 accesări

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras ieri 200 de milioane de lei prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni cu scadenţă în aprilie 2023, la un cost de finanţare mai redus faţă de licitaţiile anterioare pentru aceste titluri. S-a constatat că operaţiunea a reprezentat un mare interes pentru investitori, întrucât aceștia au prezentat oferte de finanţare în valoare totală de 484,2 milioane de lei, faţă de suma de 200 de milioane de lei vizată în prospect. Randamentul mediu acordat este de 4,5% pe an. Emisiunea a fost lansată anul trecut şi, până în prezent, statul a atras prin aceste obligaţiuni suma de 6,6 miliarde de lei. Astăzi va avea loc o nouă redeschidere a operaţiunii, printr-o licitaţie suplimentară, în cadrul căreia Trezoreria va accepta doar ofertele necompetitive, la acelaşi randament, de 4,5%. Prin această licitaţie, MFP vizează suma de 30 de milioane de lei. În plus, Finanţele îşi propun să atragă în această lună 3,715 miliarde de lei de pe piaţa internă, prin vânzarea de titluri de stat.

Taguri articol


12