Trei constănţeni acuzaţi că vindeau „la negru” ţigări de contrabandă au fost găsiţi vinovaţi de judecători, dar au scăpat de puşcărie. Ieri, Judecătoria Constanţa i-a condamnat la câte doi ani de închisoare cu suspendare pe Valerica Aiojoaei, de 40 ani, Gabriel Mihăiţă Bîrlă, de 40 ani, şi Aurel Buriu, de 41 ani, toţi fiind judecaţi pentru speculă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, deţinere şi vânzarea bunurilor şi a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Hotărârea nu este definitivă. Conform rechizitoriului, în perioada 23 noiembrie 2011 - 7 februarie 2012, cei trei au vândut în zona pieţei Brotăcei, din Constanţa, ţigări provenite din contrabandă, nemarcate fiscal pe teritoriul României. Anchetatorii au stabilit că ei aduceau, de mai multe ori pe zi, cantităţi mici de ţigări pentru a nu fi prinşi în flagrant de poliţişti. Ţigările comercializate ilegal erau ascunse în gropile din trotuar, sub tarabe, în obiecte de uz casnic stricate, în gardul verde din perimetrul pieţei Brotăcei, ori în autoturismele lor pe care le parcau în apropierea pieţei. Anchetatorii au descoperit că ţigările erau vândute cu preţuri cuprinse între 7,5 şi 10 lei, în funcţie de marcă. Procurorii spun că cei trei ştiau că marfa a fost introdusă ilicit în România, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 63.366 lei, reprezentând valoarea taxelor vamale şi a accizelor.