Poliţiştii constănţeni dar şi colegii lor detaşaţi din ţară pe litoral au avut parte de un sezon estival extrem de aglomerat. O demonstrează bilanţul prezentat ieri la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ), la care a luat parte şi şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă. “În primul rând, trebuie spus faptul că, în această vară, numărul turiştilor care au ales să-şi petreacă vacanţa pe litoral a crescut cu aproximativ 20%. Din fericire, am reuşit să obţinem rezultatele pe care ni le-am propus, cu ajutorul poliţiştilor detaşaţi din ţară, dar şi cu sprijinul celorlalte structuri, şi mă refer aici la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanţa şi Garda de Coastă. Am beneficiat şi de suportul autorităţilor locale - Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Constanţa şi alte primării din judeţ. Vom analiza cu atenţie toate problemele care au apărut pe parcursul acestui sezon estival şi vom încerca, prin strategia gândită pentru vara anului următor, să le eliminăm”, a declarat cms. şef Valentin Burlacu, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului(IPJ) Constanţa.
20.000 DE SESIZĂRI PRIN 112 Statisticile prezentate ieri demonstrează volumul mare de muncă pe care sezonul estival l-a implicat. “Am înregistrat un record în ceea ce priveşte numărul intervenţiilor la apeluri primite prin linia unică de urgenţă 112. În această vară am avut peste 20.000 de intervenţii, în jur de 240 de intervenţii în decurs de 24 de ore, în toate staţiunile”, a declarat prim adjunctul şefului IPJ Constanţa cms. şef Adrian Rapotan. „Pentru Poliţia Română, creşterea gradului de siguranţă a turistului care vine pe litoralul românesc a fost, este şi va fi o prioritate. Anul acesta am avut parte de o creştere a numărului de turişti, aşa că pot aprecia că, în sistem integrat, Poliţia, Jandarmeria şi Garda de Coastă, cu sprijinul autorităţilor publice locale, şi-au făcut datoria, în sensul că nu au fost înregistrate evenimente majore. A fost o reuşită pentru forţele Ministerului de Interne şi vreau ca pentru anul următor să ne pregătim şi mai bine”, a declarat şeful Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă.