Circa 20 de alpinişti nepalezi vor pleca într-o expediţie pe Muntele Everest, săptămâna aceasta, pentru a încerca să adune gunoaiele vechi de zeci de ani care au rămas în urma tuturor aventurierilor care au ajuns vreodată în zonă. Everestul a mai fost ecologizat şi în trecut, însă Namgyal Sherpa, liderul Extreme Everest Expedition 2010, susţine că nimeni nu s-a mai aventurat la o înălţime mai mare de 8.000 de metri pentru a strânge gunoaie. Namgyal Sherpa şi echipa sa de alpinişti vor urca pe munte dotaţi cu saci speciali şi vor încerca să învingă aerul rarefiat şi temperaturile scăzute pentru a strânge tuburi de oxigen, canistre de gaz, corturi rupte, frânghii şi alte ustensile lăsate în urmă. ”Aceasta este prima ecologizare care are loc la această înălţime, numită şi zona morţii. Este foarte dificil şi periculos. Gunoiul a fost îngropat sub zăpadă în trecut, dar acum a ieşit la suprafaţă, din cauza încălzirii globale care a topit zăpada”, a declarat liderul expediţiei, care a escaladat Everestul de şapte ori până acum.
Muntele Everest a devenit cunoscut deja drept cea mai înaltă groapă de gunoi a lumii, deoarece mulţi alpinişti îşi lasă în urmă echipamentul şi gunoaiele pentru a coborî, din cauza epuizării şi a lipsei de oxigen. Echipa lui Namgyal Sherpa speră să aducă la poalele muntelui peste două tone de deşeuri, care vor fi incinerate. Sir Edmund Hillary şi Norgay Sherpa au fost primii care au escaladat vârful muntelui Everest, în 1953, iar de atunci, alţi peste 4.000 de alpinişti au repetat experienţa lor.