Varicela face victime printre adulţi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Varicela face victime printre adulţi!

Eveniment 12 Iulie 2008 / 00:00 94601 accesări

Mai multe persoane adulte au ajuns la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa după ce s-au ales cu o varicelă mai puţin obişnuită. Afecţiunea, cunoscută în popor ca şi vărsat de vînt, a impus un tratament sub stricta supraveghere a cadrelor medicale de specialitate, din cauza formelor grave în care s-a ajuns. Purtătorul de cuvînt al unităţii sanitare, dr. Roxana Cernat, a explicat că sînt mai multe cazuri de varicelă decît pînă acum şi că este vorba de cazuri severe, întîlnite în rîndul pacienţilor adulţi. “Sînt persoane care au contactat varicela de la copii”, spune medicul infecţionist. Tocmai din acest motiv purtătorul de cuvînt recomandă vaccinarea împotriva varicelei imediat ce se constată că cineva din familie (sau o persoană din preajmă) a contactat boala. “În urmă cu cîţiva ani nu exista un vaccin împotriva bolii, dar acum au tot apărut. Este adevărat că acestea sînt scumpe, dar este bine să se prevină pentru că varicela poate să ducă la o serie de complicaţii, chiar grave în unele situaţii”, explică dr. Cernat. Medicii susţin că vaccinul împotriva vărsatului de vînt ajută corpul să producă proprii anticorpi (protecţie imunologică) împotriva bolii, dar în anumite cazuri este necesară administrarea unei forme de imuno-protecţie numită varicela-zoster imuno globulină. Varicela poate da afecţiuni secundare cum ar fi: renale, pulmonare, boli ale ficatului etc. Zilele de spitalizare diferă de la caz la caz, iar perioada de refacere a organismului este şi ea de cîteva zile bune. “După ce este externat, bolnavul trebuie să mai stea acasă o perioadă pentru ca organismul să se refacă în totalitate. Refacerea nu se face atît de repede, mai ales în cazul adulţilor, care suportă mai greu boala, spre deosebire de cei mici”, explică medicul. Doctorii spun că vărsatul de vînt este o infecţie cauzată de virusul varicelo-zosterian care face parte din familia virusurilor herpetice. Acesta se găseşte în secreţia nazală eliminată şi în fluidul din vezicule. Vărsatul de vînt este foarte contagios, 90% din persoanele care nu au imunitate la boală şi care sînt expuse, putînd să o contacteze. Epidemia apare, de regulă, cu precădere între lunile februarie-aprilie la copiii cu vîrste cuprinse între cinci şi nouă ani. Erupţia apare mai întîi pe faţă şi trunchi, întinzîndu-se apoi pe aproape întreaga suprafaţă a corpului, inclusive pe scalp şi pe organele genitale şi chiar înăuntrul gurii, în urechi, dar şi vagin. Elementele eruptive constau la început în macule (pete) mici roşii şi apar într-o perioadă de două pînă la patru zile în valuri eruptive. Petele se umflă, devin papule şi ulterior trec în stadiul de vezicule aşezate pe o bază roşie. Veziculele se deprimă treptat şi se usucă, formînd cruste. În urma veziculelor nu rămîn cicatrici, doar uneori o uşoară coloraţie maronie, trecătoare, a pielii. Unele persoane fac doar cîteva vezicule, în timp ce altele au cîteva sute. De obicei, erupţia provoacă prurit (mîncărime a pielii - n.r.), astfel încît apare scărpinarea care duce la ruperea veziculelor şi la formarea unei cruste. Medicii mai spus că în general, vărsatul de vînt este o boală uşoară dar poate fi mortală pentru persoanele cu leucemie sau alte boli care slăbesc sistemul imunitar. Majoritatea infecţiilor cu varicelă nu necesită tratament medical special. Specialiştii recomandă un consult de specialitate dacă febra depăşeşte 39,4 grade Celsius, dacă pacientul are dureri de cap severe, dacă nu poate suporta lumina, dacă este neobişnuit de somnoros sau este greu de trezit, se mişcă cu greutate, are gîtul rigid sau dezvoltă probleme de respiraţie. Controlul de specialitate se mai recomandă dacă sînt semne de infectare a veziculelor, dacă suprafaţa din jurul veziculei este umflată, roşie sau dureroasă sau dacă din vezicule se scurge puroi.

Taguri articol


12