Vârstnicii constănţeni întind o mână de ajutor sinistraţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vârstnicii constănţeni întind o mână de ajutor sinistraţilor

Justiție 06 Iulie 2010 / 00:00 345 accesări

La vremuri grele, românii sunt solidari. Este un fapt demonstrat, şi nu doar o dată. Problema este că tot de la cei săraci vin ajutoarele, ei fiind primii care se gândesc la cei năpăstuiţi de soartă pentru că, la rândul lor, au trecut prin situaţii grele. Astfel s-au gândit şi cei 200 de pensionari din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa şi cei 250 de vârstnici de la Centrul Social Constanţa, care au donat din puţinul lor persoanelor care şi-au pierdut casele din cauza inundaţiilor ce au afectat, în special, zona Moldovei. În doar câteva zile, de la cei 450 de pensionari s-au strâns saci întregi cu haine care vor lua drumul către sinistraţi în această săptămână şi urmează să se deschidă un cont bancar unde vârstnicii vor putea dona banii care vor ajunge către oamenii care au nevoie de ei. Printre bătrânii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice care au donat din puţinul lor s-a numărat şi Lenuţa Preda, de 65 de ani. Ea a spus că din pensia de 850 de lei va dona măcar 10 lei pentru că din restul banilor trebuie să-şi cumpere tratamentul de care are nevoie şi care o costă cel puţin 200 de lei lunar, iar banii ce îi mai rămân sunt pentru plata locului la cămin. Alături de vârstnici s-a aflat şi deputatul social democrat de Constanţa Antonella Marinescu, venită să-i sprijine pe pensionari în demersul lor de a-i ajuta pe sinistraţi. „Am aflat săptămâna trecută că vârstnici de la Căminul pentru Persoane Vârstnice vor să doneze sinistraţilor din puţinul pe care îl au. E impresionant să vezi că bătrânii donează din pensia mizerabilă pe care o au. În astfel de situaţii se vede că omul la nevoie se cunoaşte”, a declarat deputatul. La rândul său, parlamentarul de Constanţa va dona un aragaz şi un frigider pentru sinistraţii din Moldova, precum şi suma de 5.000 de lei către persoanele afectate de inundaţii.

Taguri articol
PSD


12