MIZA ARPECHIM Situaţia în care se află combinatul vâlcean Oltchim este cât se poate de delicată. Potrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, compania este „îndatorată până peste cap” şi a ipotecat tot, inclusiv „bordurile şi panselele din faţa sediului”. „Am vrut să ...
„SĂ NU RĂMÂNĂ MAI NIMIC!” România trebuie să se reindustrializeze şi să-şi dezvolte industriile de vârf, concomitent cu privatizarea majorităţii companiilor de stat, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, în cadrul unei emisiuni televizate. „Toate companiile de stat trebuie ...
Statul are trei oferte foarte serioase pentru CupruMin, dar există şi alte opţiuni pentru producătorul de cupru, precum atragerea unor traderi de materii prime sau a SIF-urilor, spune ministrul Economiei, Varujan Vosganian. „Există nişte conflicte la CupruMin şi nu putem vinde acţiunile litigioase, aşa ...
Reprezentanţii unui consorţiu de firme interesat de construcţia grupurilor 3 şi 4 de la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă s-au întâlnit cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care crede că trebuie găsită o formulă de împărţire a riscului între stat şi participanţii la proiect ...
Guvernul va aproba ordonanţa privind protecţia socială a angajaţilor din companiile de stat după ce problemele vor fi clarificate, a declarat vineri premierul Victor Ponta, adăugând că nu ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a redactat actul normativ. „Vosganian era cel puţin la fel de deranjat ca ...
Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) ar putea fi deblocat în aprilie, caz în care absorbţia fondurilor pe acest program ar creşte de la 14,45% la 35%, dacă până atunci vor intra plăţi de 250 milioane euro de la Comisia Europeană, potrivit Ministerului Economiei ...
Continuă lupta pentru salvarea Oltchim, una dintre găurile negre din bugetul de stat care ne doare pe toţi. Până la 15 martie, Ministerul Economiei va numi administratori speciali şi conducere operativă la combinat, a declarat ieri ministrul de resort, Varujan Vosganian, precizând că „este imposibilă ...
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei să retragă proiectul privind protecţia socială a angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi, conform textului, să clarifice subiectul şi să identifice persoanelor care au avansat un asemenea document fără aprobarea Guvernului. Potrivit ...
Acuzaţi chiar de preşedintele Traian Băsescu că nu sunt în stare să facă opoziţie, pedeliştii vor să demonstreze contrariul. Din nefericire pentru ei, opoziţia pe care o fac stârneşte mai degrabă zâmbete decât interes, în ciuda situaţiei dificile de la Oltchim. PDL a depus ieri, la Camera ...
Fostul director al Oltchim, Constantin Roibu, are un plan de scoatere a combinatului din insolvenţă, pe care îl va prezenta ministrului Varujan Vosganian. „Am un program prin care nimeni nu pierde nimic. Nici statul, nici Oltchim. Se poate intra din nou în piaţă, greu, dar nu imposibil. Un lucru trebuie ...
Chiar dacă nu au fost în stare să conducă România timp de aproape opt ani, timp în care au luat numai decizii proaste pentru români, pedeliştii dau acum sfaturi actualilor guvernanţi. Mai mult, ei vor să sancţioneze Guvernul Ponta pentru că încearcă să redreseze ţara. Ca atare, preşedintele PDL ...
OMV Petrom nu va demola Arpechim Piteşti, aşa cum a anunţat joi conducerea companiei petroliere, ci va sta „la dispoziţia Guvernului”, în măsura în care se va găsi o soluţie de integrare a rafinăriei în combinatul Oltchim, a declarat vineri ministrul Economiei, Varujan Vosganian. De cealaltă ...
STATUT Aproape 1.500 de liberali din întreaga ţară s-au adunat, vineri, la Palatul Parlamentului din Bucureşti în cadrul unui Congres extraordinar, principalul subiect al reuniunii vizând modificarea statutului PNL, care prevede, în principal, creşterea numărului de vicepreşedinţi de la 15 la 31, alegerea ...
PRECIZĂRI Zvonurile apărute în presă în ultimele zile, potrivit cărora miniştrii liberali Varujan Vosganian şi Mariana Câmpeanu, primul şef la Economie, iar cea de-a doua ministru la Muncă, ar fi pe făraş, au fost infirmate, ieri, de preşedintele PNL, Crin Antonescu. Mai mult, Antonescu, copreşedinte ...
Exporturile româneşti pe piaţa sud-coreeană au crescut cu 33%, în 2012, faţă de anul precedent, la 482 milioane de dolari, în timp ce importurile au scăzut cu 23%, până la 505 milioane de dolari, potrivit datelor prezentate ieri de Ministerul Economiei. Astfel, volumul schimburilor comerciale a rămas în ...
Compania Oltchim Râmnicu-Vâlcea nu va putea fi revitalizată fără reduceri de personal, situaţia fiind identică şi la CFR Marfă, a declarat premierul Victor Ponta. La Oltchim lucrează în prezent 3.353 de salariaţi şi, conform estimărilor analiştilor, cel puţin 2.000 dintre ei ar putea fi ...