Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, a scris ieri, pe blog, că recentele comunicate ale Curţii Constituţionale a României (CCR), semnate de preşedintele Curţii în \"augusta sa înţelepciune\", induc o \"ceaţă atât de groasă, încât poţi s-o tai, ca pe pâine, cu cuţitul\" în problema votanţilor ...
SOMAŢIE PENTRU BĂSESCU Referendumul s-a terminat, românii au ieşit la vot, însă scandalul politic continuă, în condiţiile în care poziţiile antagonice ale celor două tabere se radicalizează tot mai abrupt. Premierul Victor Ponta a declarat că îl dispreţuieşte pe Traian Băsescu. „Eu nu o să ...
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, şi-a anunţat demisia din Biroul Politic Central al PNL. El şi-a motivat decizia prin faptul că Iaşi nu s-a clasat în primele locuri în ceea ce priveşte prezenţa la vot la referendumul pentru demiterea preşedintelui. \"Înainte de a începe ...
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a susţinut, ieri, că stabilitatea cursului valutar şi reîntoarcerea sa la un palier care să nu afecteze creditele românilor sunt date de demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu: “Nu este doar expresia unei voinţe politice, ci expresia unei necesităţi ca ...
CALENDAR Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, se lasă greu dus de la Controceni, acolo unde şi-a făcut simţită prezenţa şi în weekend. Cu toate că în discursul său de vineri seara, de dinaintea suspendării, Băsescu a afirmat că îl aşteaptă pe Crin Antonescu pentru a-i preda ştafeta, lucru care ...
LEGE Camera Deputaţilor a luat, ieri, în calitate de for decizional, o hotărâre importantă, care vizează soarta preşedintelui. Astfel, cu 187 de voturi pentru, 56 împotrivă şi cinci abţineri, deputaţii au adoptat un proiect al USL care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui ...
Numărul de generali cu patru stele din România a ajuns, în epoca Băsescu, la 55. În perioada PCR, ţara noastră avea doar cinci! Afirmaţia aparţine vicepreşedintelui PNL Varujan Vosganian. “Nu ştiu cât e de adevărată lista coloneilor politici şi jurnalişti prezentată de Antena 3. Dar, dacă vom ...
OPERAŢIE REUŞITĂ Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) de condamnare, definitiv şi irevocabil, a lui Adrian Năstase în dosarul „Trofeul Calităţii”, a fost la un pas să se termine cu o tragedie. În loc să plece de acasă cu maşina poliţiei, Năstase a plecat cu ambulanţa ...
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian comentează, pe blog, faptul că, odată cu câştigarea alegerilor locale, guvernarea USL se va confrunta cu problema împărţirii resurselor şi consideră că actualele condiţii, în care se impun restricţii, sunt un bun prilej de maturizare. ”Niciodată în istoria ...
Pe fondul conflictelor interetnice tot mai accentuate din Ardeal, armeanul cu cetăţenie română Varujan Vosganian, este de părere, pe blog, că etnicii maghiari din România se bucură, deja, de o multitudine de drepturi specifice minorităţilor. El opinează că escaladarea disputelor ne certifică faptul că ...
Fost ministru al Finanţelor, senatorul liberal Varujan Vosganian, a declarat că Guvernul Ponta nu trebuie să se „văicărească“, ştie ce a moştenit de la fosta putere, iar acum, printre altele, este nevoie de „un manual de îndreptare pentru clasa politică“. „Să facem o evaluare a ...
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian consideră că modul în care va acţiona şi va comunica noul Guvern va fi esenţial, motiv pentru care fiecare dintre miniştrii care vor fi investiţi în funcţie „trebuie să-şi facă treaba“. „Noi ceilalţi rămânem să-l sprijinim din Parlament şi ...
UŞA DESCHISĂ PENTRU UNII Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că nu toţi cei care vor pleca din rândurile democrat liberalilor vor fi primiţi în Uniunea Social Liberală (USL) şi vor candida sub sigla Uniunii la alegerile următoare. Antonescu a admis că deşi “asistăm la o ...
Senatorul ieşean Varujan Vosganian a anunţat ieri că Uniunea Social Liberală (USL) susţine orice măsură de creştere a salariului, indiferent dacă e vorba de indexare, de reîntregire sau de creştere în termeni reali, condiţia fiind respectarea Legii responsabilităţii fiscale. Vosganian a apreciat că ...
POPULISM Majorarea cu 15% a salariilor bugetarilor sau scăderea cotei CAS erau catalogate ca fiind imposibile în 2011, atunci când şi Băsescu, şi Guvernul anunţau un an 2012 dificil din punct de vedere financiar, care nu permite o majorare de salarii. Trecerea în 2012 nu a adus nimic bun pentru Băsescu şi ...
CONSECINŢE Preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir, este de părere că opinia publică trebuie să cunoască efectele pe care liberalizarea preţului la energie le va avea asupra populaţiei, dar şi asupra consumatorilor industriali. „Prima întrebare care se ...