Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, ieri, că partidul său doreşte redimensionarea instituţiilor statului, iar în această situaţie intră şi prefecturile. În opinia acestuia, prefecturile trebuie să aibă doar atribuţii de verficare a legalităţii şi să aibă doar un compartiment juridic ...
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat că liberalii susţin conlucrarea parlamentară cu PSD pentru strategia de ieşire din criză, dar a menţionat că PNL nu este dispus să renunţe la punctele nodale ale viziunii de dreapta. „Acţiunea politică de a duce până la capăt misiunea pe care ne-am ...
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, aflat într-o vizită la Constanţa, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia, împreună cu liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a lansat un atac dur la adresa preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului. Măsurile prezentate de preşedinte privind ...
Măsurile anunţate de preşedintele Traian Băsescu şi completate de premierul Emil Boc privind... redresarea economică a României au nemulţumit partidele de opoziţie. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că liberalii nu vor susţine la nivel parlamentar planul de măsuri propus de Traian Băsescu ...
Plenul Senatului a adoptat, ieri, un amendament la Legea pensiilor, prin care persoanele care au lucrat în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioada respectivă, de la 50% la 100%. Amendamentul, iniţiat de PSD, dar susţinut şi de ...
După cum aţi văzut, oficialii români au întreţinut o atmosferă de veritabilă „conspirativitate” în legătură cu consultările guvernanţilor cu reprezentanţii FMI, iar presa a fost constrânsă să lucreze mai mult cu zvonuri sau „pe surse”, cum se spune în argoul jurnalistic ...
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat că, în cadrul şedinţei Biroului Politic Central de ieri, s-a decis ca liberalii să susţină şi să voteze Legea lustraţiei, care a primit, săptămâna trecută, raport favorabil din partea comisiilor de resort din Cameră şi urmează să intre în plen ...
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a afirmat, ieri, că, în anii 2009 şi 2010, Cabinetul Boc ar putea să facă o datorie publică pentru români cât au făcut toate guvernele din 1990 până în prezent, la un loc. „E îngrijorător şi arată o dată în plus că e nevoie de o moţiune de cenzură care ...
Preşedintele Comisiei economice din Senat, liberalul Varujan Vosganian, a anunţat că a cerut Guvernului să-i prezinte lista firmelor care au primit bani de la buget începând din ianuarie 2009 pentru a putea face o corelaţie între finanţările unor companii pentru campania PDL şi contractele lor cu statul. El ...
Biroul Politic Central al PNL a definitivat, ieri, organizarea internă în comisii de specialitate, stabilindu-i pe cei care vor coordona principalele domenii, astfel că de Justiţie se va ocupa Alina Gorghiu, de Educaţie - Andrei Marga, de Relaţii externe - Teodor Meleşcanu. Comisia de Buget - Finanţe a PNL va ...
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, prezent, sâmbătă, la Conferinţa Naţională a Cluburilor Studenţeşti Liberale, a apreciat că România s-a întors, într-un an şi ceva, la nivelul anului 1990. Vosganian a spus însă că are un sentiment de încredere în ceea ce priveşte tânăra generaţie liberală ...
Senatul a găzduit ieri cea de-a doua zi a dezbaterilor privind Legea pensiilor. În cadrul discuţiilor, Guvernul Boc 4 a fost acuzat de faptul că nu ştie să gestioneze banul public, dar şi că a reuşit performanţa să ducă datoria externă la o sumă mai mare decât au avut-o toate guvernele de la revoluţie ...
Colaborarea PNL cu PSD tinde să prindă contur, de vreme ce PDL capătă tot mai multă putere prin campania agresivă de racolări politice pe care o practică. Liberalii şi social-democraţii doresc să-şi unifice forţele pentru a reduce riscul tot mai mare de creare a unui partid stat care ia decizii ...
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a anunţat, sâmbătă, că liberalii vor depune plângere penală împotriva directorilor care au fost numiţi de Guvern prin acte normative care au fost declarate ulterior neconstituţionale, în cazul în care aceştia nu vor fi demişi. El a arătat că “în toată ...
REACŢII. Decizia Curţii Constituţionale (CC) privind neconstituţionalitatea Legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a pus pe jar Guvernul condus de Emil Boc, care analizează varianta promovării unei ordonanţe de urgenţă care să permită ANI să-şi continue activitatea. Boc a declarat că Guvernul ...
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că practica achitării cotizaţiei de membru în PNL este „cumva în amorţeală de mai multă vreme sau e pe sărite”, remarcând că cea mai bună soluţie de finanţare pentru partid şi pentru plata datoriilor este un sistem coerent de cotizaţii ...