După lungi zile de „linişte prezidenţială” pe marginea violenţelor de la Chişinău şi a îngheţării relaţiilor diplomatice dintre România şi Moldova, preşedintele Traian Băsescu a rupt, ieri, tăcerea, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. Discursul şefului statului nu s-a încadrat ...
Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian l-a acuzat, ieri, pe Traian Băsescu, de lipsă de reacţie în ceea ce priveşte evenimentele din Republica Moldova şi i-a solicitat şefului statului adoptarea de urgenţă a unei poziţii oficiale: “Administraţia Prezidenţială se află într-o tăcere suspectă în ...
Discuţiile recente dintre liberali cu privire la stabilirea listelor de candidaţi pentru alegerile europarlamentare m-au determinat să reflectez puţin la noua conducere a PNL-ului. Cu aceeaşi ocazie am făcut şi o scurtă comparaţie între „cele trei atmosfere” politice, ca să zic aşa, ce domnesc ...
Liberalii au modificat lista pentru euroalegeri Conducerea PNL a decis să modifice lista candidaţilor pentru alegerile euroaprlamentare, validată, luni, de Consiliul Naţional Executiv, în sensul excluderii a cinci candidaţi. Conform listei liberale pentru PE, transmisă, ieri, de Departamentul de comunicare ...
Congresul liberalilor a luat sfîrşit. Vineri seara, după ce a fost desemnat noul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, au urmat alegerile pentru funcţia de prim-vicepreşedinte. Teodor Atanasiu şi Marian Petrache şi-au anunţat retragerea din cursa pentru postul de prim-vicepreşedinte al PNL. Atanasiu a motivat ...
Preşedintele Traian Băsescu şi-a început săptămîna printr-un discurs lung şi plicticos, a continuat cu un interviu în care a încercat să dea de pămînt cu toţi posibilii săi candidaţi la Preşedinţie, dar nu s-a oprit aici. Şeful statului a declarat, ieri, la postul naţional de radio, că nici el, la ...
Nicolae, Păunescu, Mihalache vor să candideze pentru PSD la PE Foştii parlamentari Şerban Nicolae, Adrian Păunescu şi Dan Mihalache, care nu au reuşit să prindă un nou mandat în 2008, intenţionează să candideze la alegerile pentru Parlamentul European (PE). Potrivit unor surse din PSD, lista ...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la ceremonia depunerii jurămîntului de către ministrul de Interne, Dan Nica, că “au apărut secretari de stat controversaţi”, care fac obiectul dezbaterilor privind legătura cu domeniul petrolier. Şeful statului nu a precizat la cine anume se referă ...
Actul adiţional privind zăcămintele din Marea Neagră a fost desecretizat. Acesta prevede ca, după decizia de la Haga, dreptul de explorare al firmei Sterling Resources să se transforme în drept de exploatare. Fostul director al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Bogdan Găbuneanu, susţine însă că ...
România se află pe lista neagră a Comisiei Europene (CE) şi implicit a Consiliului European, alături de alte opt state UE, din cauza deficitului bugetar excesiv acumulat anul trecut, estimat la 5,2%(!) din PIB. Europarlamentarul Daniel Dăianu a declarat că ţara noastră va suporta consecinţele procedurii de ...
Timp de 42 de ani, România şi-a disputat cu Ucraina platoul continental din Marea Neagră, din zona Insulei Şerpilor. După zeci de runde de negocieri eşuate, România şi Ucraina au ajuns la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, pentru a-şi căuta dreptatea. Curtea Internaţională de Justiţie de la ...
Liderii PNL s-au întrunit, ieri, în şedinţa Biroului Politic Central (BPC) pentru a lua în discuţie solicitarea unor filialele de amînare a congresului ordinar pînă anul viitor, după alegerile prezidenţiale, dar şi pentru a discuta despre alegerile locale anticipate şi situaţia politică internă ...
Liderul PD-L Mureş, Dorin Florea, primarul oraşului Tîrgu Mureş, a declarat, vineri, că “miniştrii României nu sînt deloc sancţionaţi” şi de aceea ar putea solicita cercetarea fostului ministru al Economiei, Varujan Vosganian, şi a fostului premier, Călin Popescu Tăriceanu, “pentru ...
Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că datele preliminare pentru 2008 indică un deficit bugetar de aproape 5% din PIB, în condiţiile unei creşteri economice de 8,3%, şi venituri de 43 miliarde euro, cu şapte miliarde euro mai puţin decît prognoza bugetară pentru acest an, ceea ce împiedică achitarea unor ...
Statul încheie anul 2008 cu datorii de aproximativ şase miliarde lei, estimează analiştii. \"Economia a intrat în blocaj financiar deoarece băncile nu mai finanţează companiile, statul nu-şi plăteşte furnizorii şi comenzile de export sînt extrem de puţine\", a declarat preşedintele Consiliului Naţional ...
Comisiile permanente ale Senatului şi-au stabilit, vineri seara, conducerile, fiecare grup parlamentar făcînd nominalizări pentru funcţiile cuvenite în birourile comisiilor, în urma negocierilor purtate anterior şi în funcţie de algoritmul rezultat în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. Astfel ...