ÎNCĂ DOUĂ VARIANTE România urmează să aibă un comisar european pentru Politici Regionale. Sau nu. Se pare că acest portofoliu nu este, totuși, bătut în cuie. Surse de la Bruxelles vorbesc de alte două variante de ultimă oră: Cooperare Internațională sau Asistență Socială. Neoficial ...
Un volum care aduce în prim-plan Dobrogea, pământ apostolic, unde a ajuns pentru prima dată cuvântul Evangheliei lui Hristos, propovăduit de Sfântul Andrei, Cel Întâi Chemat dintre cei 12 apostoli, se va lansa pe 17 iunie, de la ora 18.00, în Capitală, la librăria Sophia. Este vorba despre cartea „La ...
Printre câştigătorii premiilor Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2013 se numără Adriana Babeţi, Ştefan Agopian, Antoaneta Ralian, Eugen Suciu şi Ştefan Baghiu. Festivitatea de decernare a premiilor a avut loc, luni seară, la Biblioteca Naţională a României din Capitală. Juriul a fost ...
„Rezervaţia de îngeri“, de Emil Brumaru, „Jocul celor o sută de frunze“, de Varujan Vosganian, „Amazoanele“, de Adriana Babeţi, şi „Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş“, de George Neagoe, se numără printre volumele nominalizate la premiile Uniunii Scriitorilor din ...
Scriitorul Norman Manea, unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, profesor de literatură europeană şi „writer in residence“ la Bard College, New York, revine în România, săptămâna viitoare. Acesta va participa pe 14 mai, de la ora 17.00, la Biblioteca Naţională a României ...
Liberalul Varujan Vosganian se uită în jur şi nu prea mai vede cu cine ar putea să se alieze partidul din care face parte. Asta în condiţiile în care PNL a încercat cam toate variantele de alianţă care erau viabile. „E greu să spun românilor ce urmează. PDL cu PNL s-au aliat, PDL cu PSD s-au aliat ...
Soprana Angela Gheorghiu, actorul Victor Rebengiuc şi violonistul Răzvan Stoica vor fi premianţii celei de-a XIV-a ediţii a galei Radio România Cultural, eveniment care se va desfăşura pe 24 martie, la Teatrul Odeon din Bucureşti. Cei trei oameni de cultură vor fi recompensaţi cu cele mai valoroase ...
Romanul "Cartea şoaptelor", scris de Varujan Vosganian, a fost declarat bestsellerul anului 2013 în Armenia, conform agenţiei de presă Armenpress, informează un comunicat de ieri. Armenpress a lansat anul trecut proiectul "Lista celor mai bine vândute cărţi". În aprilie 2012, "Cartea şoaptelor" a apărut în ...
Lucrarea Adrianei Babeţi „Amazoanele. O poveste” a fost desemnată Cartea anului 2013, în cadrul unei ceremonii care a avut loc, sâmbătă seară, în Sala Rondă a hotelului Intercontinental din Bucureşti. Premiul i-a fost înmânat autoarei, profesor de literatură comparată la Universitatea de Vest ...
Volumele „Cartea şoaptelor“, de Varujan Vosganian, şi „Vise de piatră“, de Akram Aylisli, au fost declarate cele mai bine vândute cărţi ale anului în Armenia, potrivit agenţiei de presă Armenpress. Anul trecut, Armenpress a lansat proiectul „Lista celor mai bine vândute ...
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au schimbat faptele pentru care este urmărit fostul ministrul al Economiei Adriean Videanu, din complot şi subminarea economiei în constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu ...
Romanul lui Varujan Vosganian „Cartea şoaptelor” a obţinut o nominalizare la unul dintre cele mai importante premii literare din spaţiul german, acordat în cadrul Târgului de Carte de la Leipzig. Valoarea premiului este de 20.000 de euro. Premiul Târgului de Carte de la Leipzig este oferit pentru ...
Un documentar despre scriitorul român Norman Manea, „Le beau danger”, va fi proiectat la Festivalul Internaţional de la Berlin, care se va desfăşura în perioada 6-16 februarie. Filmul, realizat cu sprijinul logistic al Institutului Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, este concentrat ...
Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) i-a propus pentru Premiul Nobel pe scriitorii Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea şi Varujan Vosganian. „USR se află printre instituţiile şi asociaţiile care primesc din partea Academiei Suedeze invitaţia de a propune scriitori ...
Crăciunul pe rit vechi se sărbătoreşte marţi de către credincioşii ruşi lipoveni, ucrainenii din Dobrogea, basarabenii şi sârbii din Banat. Potrivit vechiului calendar iulian, sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Christos, stabilită pe 7 ianuarie, este prefaţată de seara de Ajun, când copiii şi ...
Senatorul liberal Varujan Vosganian a publicat pe blogul său un material despre situaţia actuală a românilor şi modul în care viaţa lor se poate îmbunătăţi. Pentru 2014, senatorul şi-ar dori o impulsionare a investiţiilor şi o reîntărire a forţei noastre mentale, care este necesară pentru derularea ...