Telegraf Online - tag: Varujan Vosganian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre Varujan Vosganian

Prima şcoală post-universitară de diplomaţi economici din România
5 octombrie 2013 Prima şcoală post-universitară de diplomaţi economici din România

Uniunea Camerelor de Comerţ Bilaterale din România lansează luni, 7 octombrie 2013, începând cu ora 13.00, Colegiul Naţional de Comerţ şi Diplomaţia Relaţiilor Economice, prima şcoală post-universitară din România care va forma şi educa, la cel mai înalt nivel, viitorii diplomaţi economici ai ...

Cererea de urmărire penală a lui Vosganian ajunge în plen
2 octombrie 2013 Cererea de urmărire penală a lui Vosganian ajunge în plen

DEFORMĂRI? Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a solicitat Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul ministrului Economiei, Varujan Vosganian şi, respectiv, al ...

Oltchim vinde tot ce poate
1 octombrie 2013 Oltchim vinde tot ce poate

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă, vrea să vândă divizia de materiale de construcţii Ramplast DMC pentru şase milioane euro plus TVA, după o tentativă nereuşită în 2010, când preţul era de 7,5 milioane euro. Ramplast este specializată în producţia de profile PVC, iar ...

Vosganian îşi roagă colegii să nu voteze pentru urmărirea sa penală
28 septembrie 2013 Vosganian îşi roagă colegii să nu voteze pentru urmărirea sa penală

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a cerut Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei ...

PIB-ul, aproape de un prag psihologic
20 septembrie 2013 PIB-ul, aproape de un prag psihologic

Dacă avansul PIB-ului României nu trece pragul psihologic de 2%, nu vom putea înlătura decalajele faţă de celelalte ţări din UE, a declarat ieri ministrul Economiei, Varujan Vosganian. „Avem două paliere pe care economia românească funcţionează şi două pe care prezintă vulnerabilităţi. Merg ...

„Nu Parchetul spune Senatului ce trebuie să facă“
18 septembrie 2013 „Nu Parchetul spune Senatului ce trebuie să facă“

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat ieri, după o întâlnire pe care a avut-o cu senatorii PSD, că nu Parchetul spune Senatului ce trebuie să facă, ci Senatul este cel care judecă. El a menţionat, după discuţia pe care a avut-o cu senatorii social-democraţi, că le-a prezentat acestora ...

BNR ar putea să mai reducă dobânda
13 septembrie 2013 BNR ar putea să mai reducă dobânda

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a participat, ieri, la o conferinţă pe tema relansării pieţei de capital. Ei bine, el a profitat de moment şi a spus că, în opinia sa, pentru ca sistemul bancar să ajute firmele autohtone să iasă din criză, Banca Naţională a României (BNR) ar putea să mai reducă ...

„Statul nu mai trebuie să fie majoritar la companii”
13 septembrie 2013 „Statul nu mai trebuie să fie majoritar la companii”

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, este convins că, în 2016, statul nu trebuie să mai deţină participaţii majoritare la companii de stat. În plus, Vosganian consideră că statul ar trebui să protejeze economia de volatilitatea din afara ţării, propunând printre măsuri redimensionarea TVA şi a ...

Industria farmaceutică, şansa investiţiilor străine
13 septembrie 2013 Industria farmaceutică, şansa investiţiilor străine

Industria farmaceutică poate reprezenta şansa de a recupera decalajul investiţiilor străine, care au ajuns la un nivel de doar un miliard de euro, a declarat, ieri, ministrul Economiei, Varujan Vosganian. „Industria farmaceutică are o poziţie specială. Nu are o problemă de resurse, ci de construcţie ...

Vosganian explică la Senat cum e cu subminarea economiei
11 septembrie 2013 Vosganian explică la Senat cum e cu subminarea economiei

APĂRARE Comisia juridică a Senatului se va întruni pe 18 septembrie, în şedinţă secretă, pentru a studia materialul probator în cazul ministrului Varujan Vosganian, pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a cerut începerea urmăririi penale. Decizia a fost luată ...

Silaghi şi Videanu, urmăriţi penal
10 septembrie 2013 Silaghi şi Videanu, urmăriţi penal

Procurorul general al Parchetului instanţei supreme, Tiberiu Niţu, spune că a trimis la Direcţia Naţională Anticorupţie şi DIICOT cererile de urmărire penală venite de la preşedintele Traian Băsescu în cazurile fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi şi fostului ministru al Economiei Adriean ...

Săptămâna în declaraţii - Antonescu: „Nu vreau să fiu candidat. Vreau să fiu preşedintele României!“
9 septembrie 2013 Săptămâna în declaraţii - Antonescu: „Nu vreau să fiu candidat. Vreau să fiu preşedintele României!“

Luni, 02.09.2013 - Crin Antonescu: „Nu vreau să fiu candidat. Vreau să fiu preşedintele României!” Marţi, 03.09.2013 - Victor Ponta: „Parlamentarii USL trebuie să-şi vadă de treabă şi să găsească imediat răspunsul împotriva acţiunilor de sabotaj ale preşedintelui” Miercuri ...

Se încinge cursa pentru Cuprumin
7 septembrie 2013 Se încinge cursa pentru Cuprumin

Doi dintre cei trei investitori interesaţi să cumpere concentratul de cupru de la Cuprumin, Yildirim Holding (Turcia) şi Trafigura (Olanda), au rămas în cursă, după ce Glencore (Elveţia) a avut omisiuni în scrisoarea de garanţie bancară, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Strategia ...

Vosganian, propus pentru premiul Nobel
7 septembrie 2013 Vosganian, propus pentru premiul Nobel

Varujan Vosganian a anunţat că a fost propus pentru premiul Nobel. Ministrul le-a mulţumit celor care îi apreciază lucrările, dar a spus că nu crede că ar putea câştiga. „Am fost propus de organizaţii de scriitori din trei ţări, care au trimis „laudatio“ şi m-au întrebat dacă sunt de ...

Bătaie mare pe Oltchim
6 septembrie 2013 Bătaie mare pe Oltchim

Societăţile de Intermediere Financiară (SIF) vor să formeze un consorţiu care să investească în Oltchim, după privatizarea combinatului şi integrarea sa cu Chimcomplex Borzeşti, potrivit Ministerului Economiei. Ministrul de resort, Varujan Vosganian, s-a întâlnit, la mijlocul săptămânii, şi cu ...

„Îl consider nevinovat pe Vosganian“
6 septembrie 2013 „Îl consider nevinovat pe Vosganian“

Aflat la Cluj, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat ce părere are despre acuzaţiile aduse ministrului Economiei, Varujan Vosganian. Şeful liberalilor spune că îl consideră nevinovat pe Vosganian, suspectat de complot şi subminarea economiei naţionale, pentru că a văzut în dosarul acestuia ...

1...56789...49
12