Vărul lui Bercea Mondialu, condamnat la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vărul lui Bercea Mondialu, condamnat la Constanţa

Eveniment 13 Februarie 2013 / 00:00 894 accesări

Tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi fals în declaraţii au fost capetele de acuzare care au stat la baza dosarului penal întocmit de procurorii constănţeni lui Radu Birea, din Olt, văr cu Bercea Mondialu, pentru că a încercat să păgubească Primăria comunei Pecineaga cu aproape 1.500.000 de lei. El a fost arestat de Tribunalul Constanţa la începutul lunii octombrie 2012 şi deferit justiţiei trei săptămâni mai târziu. Potrivit anchetatorilor, în 2008, Birea era administratorul SC Adriana Metal Conf SRL Constanţa şi, în această calitate, a semnat un contract cu Primăria Pecineaga pentru reabilitarea iluminatului public. Lucrarea trebuia să dureze trei luni, perioadă în care Birea avea obligaţia să monteze în comună 650 de lămpi, iar Primăria să achite 380.000 de lei. Imediat după perfectarea înţelegerii, primarul comunei de la acea dată, Niculae Stan, a plătit un avans de 100.000 de lei, iar Birea a montat 150 de lămpi şi a stopat lucrarea. După o perioadă, Primăria nu a mai avut bani şi i-a comunicat acest lucru lui Birea. Deşi trecuseră cele trei luni din contract şi reabilitarea nu fusese finalizată, Birea continua să ceară Primăriei bani. Pentru că nu i-a primit, în 2011, el a dat în judecată Primăria Pecineaga, căreia i-a cerut 1.500.000 lei, reprezentând contravaloarea unor lucrări efectuate în 2008. Pe parcursul procesului, magistraţii au descoperit că facturile şi contractul depuse de Birea erau false, iar facturile nereale nu erau înregistrate în contabilitatea firmei acestuia. Drept urmare, Radu Birea a ajuns după gratii, unde însă nu a rămas decât patru luni întrucât a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Constanţa la patru ani de închisoare cu suspendare şi a fost eliberat. În plus, el este obligat să plătească prejudiciul adus statului român în valoare de 217.448 lei. Sentinţa nu este definitivă.



12