Un cunoscut analist politic a lansat teoria verzei. În opinia sa, în România, totul este varză! Ca să amplifice efectele dezastrului naţional, a precizat că varza, în cazul amintit, este creaţă. O individă, satisfăcută de partenerul ei, a ţinut să-i aducă laude naţionale, menţionînd că a fost făcută… varză la pat! În cele mai multe din cazuri, mai ales cînd este adusă în discuţie soarta naţiunii, varza ilustrează dezordinea şi vraiştea din viaţa noastră. Deloc întîmplător, chiar analistul popular spune că România e o varză. Prestaţia actualilor guvernanţi poate fi analizată şi comentată la parametrii verzei creţe. Colaborarea dintre gulii, mă refer la statutul unor guvernanţi, şi nalangîte, chiar dacă reprezintă aceeaşi formaţiune politică, nu a dus la nimic bun. Sînt sectoare economice unde totul este varză. E drept, în foarte multe locuri, această stare de lucruri a fost moştenită de la cei care după 1990 au făcut industria şi flota varză. De atunci şi pînă în prezent, o ţinem tot într-o veselie cu varza asta! E greu să-i dăm de cap cu incapacitatea celor cărora le place la nebunie să fie la putere şi să nu facă nimic pentru ţară! Despre varză se vorbeşte, după cum m-am lămurit, la cel mai înalt nivel. De foarte multe ori, pentru a acoperi prostiile protejaţilor săi din Partidul Democrat, prezidentul aruncă la înaintare varza liberală. Se ştie că dumnealui îi place la nebunie să jumulească varza liberală şi să agite gulaşul unguresc. Cei care au trecut de la comunism la social-democraţie invocă valenţele nebănuite, practice, ştiute numai de ei, ale verzei roşii. În foarte multe cazuri şi în diverse partide, varza roşie provoacă nostalgii, lacrimi şi regrete, în ciuda faptului că unii au ajuns bogătanii urbei! Varza roşie are numeroase particularităţi şi proprietăţi. În primul rînd, scoate la iveală năravurile şi apucăturile adepţilor săi, ştiut fiind faptul că varza roşie reactivează tupeul activistului de modă veche. Cunosc pe unul care, cu toate că a trecut de la varza roşie la cîrnaţi, se agaţă, în continuare, cu disperare de jilţul funcţiei. Se nasc unii cu talentul şi capacitatea de a face din tot ce-i bun varză! De aia se şi spune că ţara a ajuns o varză creaţă de la un capăt la altul al graniţelor sale! Ca să ne aburească, politicienii, mergînd pe regula vînzării de castraveţi la grădinar, ne plimbă prin faţă de-a dura varza de Bruxelles. Spun ei că reprezintă paşaportul nostru pentru România! Tot o varză! Cînd se ceartă precum mahalagioaicele la gura cartierelor mărginaşe, politicienii transformă totul în varză! De pildă, au făcut Alianţa DA varză! Nici măcar cu carne! În materie de făcut varză, inclusiv varză murată, adversarii politici, nu-l întrece nimeni pe prezident! Are vocaţie pentru făcut varză. După o confruntare cu el, mai mulţi politicieni au fost flocăiţi şi făcuţi vraişte ca o varză pişată de cîinii vagabonzi, a căror lipsă de scrupule este cunoscută… Sînt indivizi care, din cauza şocului politic, nu şi-au mai revenit! În definitiv, la Cotroceni, se poartă războiul tactic al verzei ciufulite pentru nesupunere politică sau simpatie îndreptată spre premierul gulie. La noi, a devenit tradiţională bătaia cu verze politice. Din păcate, reprezentanţii puterii nu sînt în stare să depăşească actuala criză politică, varza reprezentînd simbolul infantilismului de care dau dovadă cei care au uitat să şteargă portocaliul de pe toate gardurile…