Deficitul de personal din sistemul sanitar nu mai este pentru nimeni o noutate. Exodul este de neoprit! Numeroase specialităţi medicale rămân neacoperite în România din cauza exodului medicilor care au ales să lucreze în unităţi sanitare din alte ţări ale UE, numărul acestora fiind de peste 2.000 numai ...
Sistemul de sănătate din România devine din ce în ce mai periculos pentru bolnavi. Plecând de la dotările precare, de la lipsa materialelor sanitare şi a medicamentelor şi, mai grav, de la deficitul tot mai semnificativ al personalului medical, fie că vorbim despre cadre medicale medii, fie că vorbim despre ...
Colegiul Medicilor din România (CMR) şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) îşi manifestă dezacordul cu adoptarea Legii nr. 220/2011 privind modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Legea coplăţii). „Încă din momentul ...
Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), totodată şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, şi-a extins prezenţa în spaţiul virtual. În urmă cu trei ani el a fost prima personalitate din lumea medicală cu un videoblog, care s-a dovedit a ...
Sistemele de sănătate din mai multe ţări întâmpină probleme din ce în ce mai mari. Dacă în ţara noastră medicii şi asistentele medicale înghit „în sec”, sau pur şi simplu nu au de ales, nu acelaşi lucru se poate spune despre cadrele medicale din alte ţări. De exemplu, medicii din ...
PLATĂ FICTIVĂ Un brăilean a ajuns în arestul Poliţiei Constanţa după ce a păcălit o firmă care a derulat contracte cu SRI-ul şi a cărui director este în prezent şi el în spatele gratiilor fiind acuzat că ar fi fraudat licitaţia pentru platforma e-learning a Universităţii de Medicină şi Farmacie ...
Numărul locurilor la rezidenţiat ar trebui suplimentat, având în vedere procentul destul de mare al absolvenţilor de medicină şi farmacie care au promovat concursul, este de părere rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, totodată şi preşedintele Colegiului ...
Puţini medici cu drept de vot din Constanţa au aflat că vineri, 25 noiembrie, şi sâmbătă, 26 noiembrie, sunt zile de alegeri la Colegiul Medicilor din România, filiala Constanţa. Fie medicii sunt mult prea interesaţi de profesia lor, de cariera lor, de grija faţă de pacienţi, fie poate nu cred în ...
Ancheta DNA - în cazul modului de implementare a unui proiect european în valoare de peste şase milioane lei care a constat în realizarea unei platforme de E-learning pentru studenţii universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi – a continuat. Procurorii DNA Iaşi i-au audiat, ieri, pe învinuiţii din ...
După succesul de la Iaşi, când 82% din voturile medicilor l-au vrut din nou la şefia Colegiului Medicilor din Iaşi, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae se consideră încurajat să-şi depună candidatura şi la şefia Colegiului Medicilor din România (CMR), la cârma căruia se află şi în prezent ...
Peste cinci mii de absolvenţi de medicină şi farmacie au susţinut ieri unul dintre cele mai importante examene din cariera lor, rezidenţiatul – ce le va permite drept de practică. Imediat după examen, ei au obţinut primele punctaje, eventualele contestaţii putând fi depuse în 24 de ore de la ...
Absolvenţii facultăţilor de medicină care vor susţine examenul de rezidenţiat în 2012 nu vor mai fi nevoiţi să răsfoiască o bibliografie vastă, rectorii universităţilor de medicină şi farmacie din ţară luând decizia alcătuirii unei bibliografii unice. Este vorba despre Cartea – „Book ...
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, totodată preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, recunoaşte că se numără printre şefii de instituţii de învăţământ superior cu cele mai mari venituri, însă spune că banii nu reprezintă ...
Uniunea Naţională a Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România (CMR), lansează proiectul “Asociaţia de pacienţi, organizaţie de succes”. Proiectul este dedicat organizaţiilor de pacienţi din România şi îşi propune să dezvolte aceste ...
Colegiul Medicilor din România (CMR) a luat cunoştinţă de declaraţiile lui Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI, potrivit cărora cererile din sistemul de sănătate sunt mai mari decât resursele, ceea ce slăbeşte sănătatea financiară a sistemului, iar „resursele sunt ineficient cheltuite, privându-i ...
Medicii cercetaţi în cazul adolescentei decedate la Spitalul Judeţean Gorj, după o injecţie cu ampicilină, au tot dreptul să candideze pentru şefia Colegiului Medicilor Gorj, până nu există o decizie executorie care să îi vizeze, a declarat, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile ...