Senatorii prezenţi ieri la evenimentul ocazionat de serbarea pomului de Crăciun au fost luaţi prin surprindere de tinerii colindători din judeţul Maramureş, care la finalul urărilor au trimis-o pe mezina grupului să obţină \"recompensa\" aleşilor într-o cuşmă neagră din blană de oaie. Mulţi dintre ...
Curtea Constituţională a României a decis, ieri, să respingă contestaţia lui Mircea Geoană privind înlăturarea sa de la şefia Senatului, precum şi contestaţia PSD privind alegerea lui Blaga la conducerea acestei Camere. Deciziile CCR de ieri sunt definitive şi obligatorii şi au fost luate cu majoritate ...
Co-preşedintele USL Crin Antonescu este liderul politic cu cele mai mari şanse să devină preşedinte în 2014, potrivit unui sondaj realizat recent de Agenţia de Rating Politic. 33,7% dintre cei care s-au arătat interesaţi de alegeri au spus că îl vor vota pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte ...
Senatorul PDL Radu Berceanu crede că Adriean Videanu ar fi o soluţie bună pentru Primăria capitalei. Declaraţia lui Berceanu nici nu mai merită vreun comentariu: \"Eu sunt convins de atunci, de când a fost primar, că Adriean Videanu, dacă stau să mă gândesc aşa în urmă, a fost unul dintre cei mai buni ...
Candidatul propus de UDMR pentru funcţia de secretar general al Guvernului, Dezsi Attila, a fost prezent, ieri, la şedinţa coaliţiei de guvernare. Potrivit liderului senatorilor UDMR, Fekete Szabo, în perioada următoare, premierul Emil Boc îl va numi pe Dezsi Attila în funcţia de secretar general al ...
DNA VA FACE RECURS După şapte ani în care a fost târât prin instanţele de judecată şi în care dosarul său a fost scos în faţă înainte de fiecare tur de scrutin, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, ieri, achitarea fostului premier Adrian Năstase în dosarul „mătuşa Tamara“. În ...
Senatorul PSD Vasile Nicula a fost ales secretar al acestei camerei legislative, potrivit votului dat ieri de senatori. Nicula îl va înlocui în funcţie pe senatorul PDL Gheorghe David, care şi-a anunţat demisia din funcţie. În favoarea alegerii lui Vasile Nicula s-au pronunţat 76 de senatori, fiind ...
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a fost taxat, marţi, la Senat, de colegul său de partid, Vasile Blaga, care este şi preşedintele acestei Camere a Parlamentului. Neatent în momentul votului final pe bugetul propriului minister, Ialomiţianu a fost „trezit” de preşedintele ...
Curtea Constituţională a României (CCR) va discuta pe 20 decembrie sesizarea PSD prin care se contestă alegerea lui Vasile Blaga în funcţia de preşedinte al Senatului. În aceeşi zi, CCR va discuta şi sesizarea depusă de Mircea Geoană împotriva hotărârii Senatului prin care acesta a fost schimbat din ...
Senatorul PSD Dan Şova a anunţat, ieri, că social-democraţii au depus la Curtea Constituţională a României (CCR) o contestaţie privind alegerea noului preşedinte al Senatului, Vasile Blaga, în fruntea acestei Camere, după ce Mircea Geoană a fost revocat din funcţie. “O chestiune tehnică, s-a reluat ...
Directorul FBI, Robert S. Mueller, va avea, astăzi, la Bucureşti, o întâlnire cu şeful SRI, George Maior, urmând ca ulterior să facă declaraţii. Şefii FBI şi SRI au avut mai multe întâlniri în ultimii cinci ani, atât la Bucureşti, cât şi la Washington. În 14 noiembrie 2006, George Maior şi Robert ...
Declaraţiile din ultima perioadă a liderilor opoziţiei referitoare la o eventuală suspendare a preşedintelui Traian Băsescu au pus pe gânduri pe mulţi dintre pedelişti. Pentru un astfel de demers opoziţia are nevoie de 236 de voturi, insuficient dacă ne gândim că în prezent celor din USL le lipsesc cam ...
Analistul politic Bogdan Teodorescu a declarat că, atunci când a făcut jocurile numirii lui Vasile Blaga la cârma Senatului, Traian Băsescu a fost silit să aleagă răul cel mai mic. Teodorescu este de părere că gruparea Băsescu-Udrea nu este deloc relaxată cu Vasile Blaga la şefia Senatului. „Dacă ...
Preşedintele Traian Băsescu a înaintat în grad, miercuri, înaintea Zilei Naţionale, mai mulţi oficiali din MAI, deşi şeful statului a criticat în mai multe rânduri Poliţia şi a renunţat, pentru aproape un an, la serviciile instituţiei după un miting al poliţiştilor din septembrie 2010. Preşedintele ...
NEPERFORMANŢĂ Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a anunţat, ieri, că un grup de 55 de senatori ai PSD şi PNL au semnat şi depus la Biroul Permanent o moţiune simplă intitulată „Siguranţa lui Igaş, nesiguranţa cetăţeanului”. Moţiunea simplă adresată ministrului Internelor ...
PEDELIŞTII AU PLĂTIT SCUMP Lupta pentru susţinerea lui Vasile Blaga, zis şi “Buldogul”, s-a încheiat odată cu numirea acestuia în “fruncea” Senatului. Costurile susţinerii lui Blaga la şefia acestei Camere nu au fost tocmai mici pentru pedelişti. Astfel, ei s-au văzut nevoiţi, de ...