Zilele astea, PNL nu este de acord cu multe lucruri. Unul dintre ele este modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor astfel încât preşedintele forului să poată fi revocat doar cu acordul grupului care l-a propus, eliminându-se posibilitatea revocării acestuia la schimbarea majorităţii ...
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, astăzi, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că a avut o discuţie cu senatorul liberal Gigi Chiru, condamnat la închisoare cu suspendare, săptămâna trecută, şi că acesta s-a ”pus la dispoziţia partidului”. Vasile Blaga a spus că a ...
După ce s-au mai calmat spiritele în scandalul penal ce o privește pe Elena Udrea, vineri seară, DNA l-a chemat la sediu pe ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov. I s-a adus la cunoștință că este urmărit penal pentru trafic de influență, în legătură cu acordarea unor ...
Ieșirea de ieri a procurorului-șef DNA, Laura Codruța Koveși, prin care l-a exonerat și mângâiat pe frunte pe Vasile Blaga devoalează, de fapt, protecția de care se bucură liderii PNL și apropiații noului președinte în această perioadă, se arată ...
Liberalii sunt în pană de idei și se știe că atunci când muza lipsește… apare plagiatul. Despre ce este vorba? De ceva timp, social democrații pun accent pe nevoia de a fi schimbat statutul partidului, astfel încât să fie clar stipulat în documentul respectiv ...
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, consideră că programul de guvernare pe care cei din PNL și l-au lansat sâmbătă este "total lipsit de credibilitate", deoarece îi are drept promotori pe ”Cătălin Predoiu și Vasile Blaga, doi dintre principalii ...
"Numărul contestaţiilor depuse la licitaţiile publice a crescut de trei ori după decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de a respinge obligaţia firmelor care contestă rezultatul unei licitaţii să depună o garanţie care să fie pierdută dacă acea contestaţia este respinsă" ...
Chiar dacă nu a apucat să facă nimic senzațional până acum, președintele Klaus Iohannis încă se află pe primul loc în topul încrederii românilor în personalitățile politice, cu 64,6%, în creștere față de procentul de 60% din decembrie 2014 ...
Avocatul Cătălin Dancu a declarat, ieri, la ieşirea de la DNA, că Gheorghe Ştefan a fost confruntat cu Dinu Pescariu şi a confirmat cele spuse de omul de afaceri, precizând că a recunoscut că a finanţat şi el campania PDL din 2009, dar fără a face referiri în declaraţii la Udrea, Blaga şi ...
Dorin Cocoş ar fi arătat în denunţul făcut la DNA că i s-a cerut să plătească produse de trei milioane de euro pentru PDL, în campania electorală din 2009, pentru a primi sprijinul Guvernului în derularea contractului Microsoft, menţionând că a fost sprijinit de Vasile Blaga şi ...
Preşedintele PDL Vasile Blaga, copreşedinte PNL, a declarat, astăzi, că Dorin Cocoş „nu a adus niciun ban la partid” şi că nu a avut niciun fel de relaţie cu acesta, adăugând că „cine a cotizat e pe lista oficială”. „Nu am avut niciun fel de relaţie cu domnul Cocoş, nu ...
Elena Udrea a plecat de la ICCJ, unde a făcut declaraţii, cu ochii în lacrimi, despre situaţia sa, şi a spus că va aştepta acasă decizia instanţei privind arestarea preventivă cerută de procurorii DNA în dosarul Gala Bute", precizând că ştia că Dorin Cocoş a finanţat campaniile ...
Zi extrem de importantă pentru Elena Udrea, care s-ar putea întoarce în spatele gratiilor! Instanța supremă judecă astăzi cererea de arestare preventivă formulată pe numele "blondei de la Cotroceni" de procurorii DNA, în dosarul "Gala Bute". Referatul prin care DNA ...
Informații noi ies la iveală, pe surse, cu privire la dosarul "Gala Bute", în care procurorii DNA cer arestarea preventivă a Elenei Udrea! Potrivit unor surse citate de presa centrală, denunțul formulat de Ana Maria Topoliceanu împotriva "blondei de la Cotroceni" s-ar ...
Majoritatea parlamentară dorită de președintele Klaus Iohannis și cei din PNL se naște mai greu decât s-a crezut inițial. Liberalii au purtat negocieri cu celelalte formațiuni politice pentru a forma o majoritate în Senat și au demarat procedura de strângere de ...
Liberalii s-au adunat, ieri, în ședința săptămânală a partidului. În timp ce puneau țara la cale, cum se spune, o persoană invalidă, care s-a recomandat a fi revoluționarul Gheorghe Zainea, a intrat în sediul formațiunii, cerându-i lui Vasile Blaga să predea ...