Muzeul de la Hîrşova, inaugurat odată cu vechea şcoală din localitate, de Regele Carol I şi Regina Elisabeta, care se aflau, împreună cu familia regală şi membrii Guvernului, într-o croazieră pe Dunăre, la 1 mai 1904, reprezintă un caz excepţional în peisajul muzeografic românesc. Aceast lucru se datorează faptului că, de fiecare dată cînd a fost distrus sau închis şi a fost reorganizat, Regii României au participat la festivităţile de reinaugurare. Cel care a dorit ca la Hîrşova să existe un muzeu de istorie şi a făcut posibilul pentru ca acest lucru să fie realizabil a fost profesorul Vasile Cotovu, fiul intemeietorului şcolii de stat din localitate, Ioan Cotovu. Pasiunea pentru istoria oraşului l-a îndemnat pe Vasile Cotovu să lupte pentru menţinerea muzeului. Aşa s-a întîmplat după primul război mondial, cînd instituţia muzeală hîrşoveană a fost jefuită. Vasile Cotovu a refăcut vechile colecţii, a adunat piese noi şi a redeschis muzeul în propria casă, el funcţionînd în această locaţie şi în perioada interbelică.
În anul 1926, Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost prezenţi la reinaugurarea muzeului, iar autorităţile şi locuitorii oraşului au cinstit evenimentul printr-o placă de marmură, care a fost aşezată pe frontonul clădirii. „Pe această placă era scris: M.S Regele Ferdinand/ M.S Regina Maria/ inaugurat-au restaurarea Muzeului regional Hîrşova în această casă la 29 Maiu 1926”, explicat responsabilul Muzeului Hîrşova, dr. Constantin Nicolae. În primii ani ai comunismului, Vasile Cotovu a decedat, iar muzeul a fost desfiinţat, casa sa devenind o anexă a şcolii din oraş, iar placa de marmură a fost acoperită cu mortar. „În prezent, placa inaugurală din 1926 se află în expoziţia permanentă a noului muzeu, inaugurat într-o altă locaţie”, a adăugat Constantin Nicolae.